Instalaţiile luminoase şi ornamentele pentru sărbătorile de iarnă, brazii şi căsuţele Târgului de Crăciun din municipiul Suceava vor fi strânse complet, în următoarele două săptămâni. Ultima noapte în care iluminatul ornamental de sărbători a fost aprins în Suceava a fost cea de duminică spre luni (15-16 ianuarie), acesta fiind menţinut până acum pentru că mulţi suceveni au avut recent sărbătorile pe stil vechi.
În funcţie de evoluţia vremii, instalaţiile şi ornamentele luminoase sunt primele care vor fi strânse, pentru a fi puse la păstrare, pentru reutilizare în următorul sezon rece.
„Dacă temperaturile exterioare ne lasă să ridicăm de pe stâlpi instalaţiile, care devin casante la ger, vom face acum aceste operaţiuni, dacă nu, începem cu căsuţele din Centru. În paralel vom strânge şi figurinele ornamentale de pe marginea drumurilor.
În două săptămâni strângem tot şi le depozităm într-o hală a Direcţiei Domeniului Public, unde le păstrăm şi le pregătim pentru iarna 2017-2018”, a precizat viceprimarul Marian Andronache, care a gestionat operaţiunile de înfrumuseţare a oraşului în această iarnă.