Finalul de săptămână a fost din nou unul plin pentru poliţiştii de la Rutieră, care au plecat în căutarea şoferilor care s-au aventurat şi au urcat băuţi la volan. În mai puţin de trei zile, numărul şoferilor care au devenit pietoni a crescut cu mai bine de 25 de persoane. Toate acestea au picat „examenul” etilotestului, iar în cazurile în care alcoolemia a fost mai mare decât cea admisă pentru aplicarea unei contravenţii s-au întocmit dosare penale.
Un prim caz de acest fel s-a înregistrat vineri seară, în jurul orei 19.00, când poliţiştii de la Secţia 8 Poliţie Rurală Dărmănești au fost sesizaţi despre faptul că în satul Șerbăuţi a avut loc o tamponare, iar un conducător auto a plecat de la faţa locului.
Cele două autoturisme implicate în tamponare au fost oprite pe DN 2, iar cei doi şoferi, unul de 39 de ani, din comuna Șerbăuţi, și un altul de 20 de ani, din comuna Bălcăuţi, au fost testaţi cu etilotestul. Dacă pentru tânărul de 20 de ani alcoolemia a fost zero, pentru celălalt şofer aparatul a indicat 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul de 39 de ani a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei, iar ulterior i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Un alt şofer care consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan a fost prins sâmbătă seară, pe drumul dintre Ipoteşti şi Bosanci. Oamenii legii şi-au dat seama că ceva este în neregulă după ce au observat că maşina mergea sinusoidal.
Imediat după ce a fost oprit, bărbatul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cea mai mare alcoolemie din weekend îi aparţine unui bărbat de 58 de ani, din Suceava. Acesta a fost oprit sâmbătă seara la Salcea, iar rezultatul de la testarea cu aparatul etilotest a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cazuri de şoferi băuţi prinşi în trafic s-au înregistrat practic prin tot judeţul, de la Rădăuţi la Vatra Dornei şi de la Dolhasca până la Cajvana.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava le recomandă şoferilor să nu urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
„Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie. Totodată, reamintim că poliţiştii vor acţiona în continuare cu fermitate prin dispunerea măsurilor legale, astfel încât cei care încalcă normele rutiere să conştientizeze urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic”, a declarat comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.