Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava va sărbători pe 13 ianuarie 2017ziua instituţiei de învăţământ patronate de marele poet, de care elevi, profesori sau foşti dascăli sunt atât de legaţi, nu doar prin nume, ci şi spiritual.
Cu această ocazie, reprezentanţii instituţiei au pregătit o serie de evenimente pentru a sărbători în comuniune cu elevii, părinţii, colegii pensionari şi în mijlocul comunităţii evenimentul înscris în calendarul lor de suflet.
„Zi de comemorare a poetului Eminescu, în comunitatea şcolii noastre! Recunoştinţă, zâmbete, fotografii, amintiri, poveşti. Toate s-au scris în istoria acestui spaţiu pe care mulţi dintre noi îl considerăm un fel de a doua casă. Bucuria de a fi împreună cu elevii, colegii şi profesorii noştri. Sărbătoarea este <o horă a comuniunilor> (Vasile Băncilă) şi aşa sperăm să simţim această zi. La mulţi ani! Timp alb şi lin să ni se-aştearnă înainte, să-l scriem cu poezie eminesciană, cu poveşti şi întâmplări cu tâlc!”, a transmis directorul adjunct al colegiului, prof. Gabriela Cazac, cu prilejul acestui eveniment.
Cât priveşte ziua de 13 ianuarie, seria de activităţi festive pregătite de organizatori va debuta, de la ora 9.30, cu depunerea unei coroane la statuia poetului din parcul „Simion Florea Marian” şi va continua, de la ora 10.00, cu spectacolul „Eminescu pentru Eminescu”, realizat de elevii şcolii, dedicat marelui poet şi Zilei Culturii Naţionale. Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură Suceava, invitaţi speciali fiind şi membrii Ansamblului artistic „Kozaciok”.
De la ora 12.00, în holul colegiului va avea loc o slujbă religioasă, urmată de Consiliul Profesoral Festiv, ce va cuprinde un scurt program artistic: cvartetul instrumental Royal, corala Panta Rhei a colegiului, proiecţii realizate de elevi: „Ianuarie - timp eminescian” (prezentarea activităţilor extraşcolare din anul şcolar 2015-2016) şi „Imaginea şcolii reflectată în presă”, invitaţi Mihai Pânzaru PIM, profesori pensionari).
De la ora 14.00 va fi vernisată expoziţia de fotografie pentru elevi „Poezia eminesciană, sursă de inspiraţie fotografică”, în holul colegiului, iar de la 14.30 este programată lansarea anuarului „Însemnări pentru neuitare” şi a revistei şcolii, „Noua generaţie”.
Tot vineri, colegiul va organiza Concursul interjudeţean „Elevi acum, profesori în devenire”, participanţi fiind elevi ai liceelor pedagogice invitate din Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bârlad, Bacău, Satu Mare.