Autobuzele TPL Suceava au făcut înconjurul lumii de 22 de ori

Suceava se poate mândri cu un record, neomologat, dar verificabil, care ascunde însă şi o realitate destul de dură – autobuzele cu care circulă zi de zi la serviciu, la şcoală sau către alte destinaţii mii şi mii de persoane au la bord, parcurşi, 900.000 de km.

Altfel spus, au făcut deja înconjurul lumii de 22 de ori, iar călătoria continuă!

Circumferinţa medie a Pământului este de 40.041,47 km, distanţă pe care un autobuz din parcul auto al TPL o parcurge în aproximativ şase luni, transportând sucevenii dintr-un colţ în altul al municipiului.

Autobuzele care au ajuns să fie adevărate veterane ale transportului public din Europa, având aproape dublul kilometrajului vehiculelor similare pe care nemţii, francezii sau italienii le scot la vânzare, pe piaţa second-hand, în principal pentru piese de schimb, au fost cumpărate de Primăria Suceava în 2006, când a fost adus un lot de 15 Irisbus Iveco Citelis. Acestea au înlocuit „prăfuitele” troleibuze de pe vremea TPS-ului, care au circulat până în martie 2006. Ulterior au mai fost aduse alte 15 autobuze, la fel, iar încă trei au fost cumpărate de TPL din fonduri proprii.

Acum, câteva sunt „trase pe dreapta” definitiv, dar celorlalte li se prelungeşte viaţa graţie măiestriei celor de la reparaţii şi întreţinere, care cu piese luate de pe cele care nu vor mai ieşi pe trasee sau cu altele cumpărate, cu răbdare şi ingeniozitate, le tot „pun pe picioare”, pentru a-şi relua cursele zi de zi, de la primele ore ale dimineţii şi până aproape de miezul nopţii.

„900.000 de km, împărţit la 15 km pe oră, înseamnă 60.000 de ore de funcţionare. Împărţit la 24 de ore, cât are ziua, rezultă 2.500 de zile. Împărţit la 365 de zile, înseamnă 6,85 ani de mers non-stop”, rezultă din calculul făcut de administratorul TPL, Darie Romaniuc.

În condiţiile în care durata de viaţă a unei maşini este de opt ani calendaristici, perioadă în care se face amortizarea sa contabilă, autobuzele TPL au aproape opt ani de mers continuu, ceea ce le încadrează în cu totul altă categorie.

Cele mai „noi” autobuze din parcul auto al TPL au deja aproape 600.000 de km. În alte ţări ar fi fost casate şi scoase la vânzare.

„Nici o marcă de maşini nu este folosită mai mult de 550.000 – 600.000 de km la transportul de călători din ţările occidentale. Noi am avut o ofertă care a fost prezentată membrilor AGA, prin care ni se ofereau 15 autobuze Iveco, la fel ca ale noastre, la un preţ de 15.000 de euro. Aveau cam 10 ani de funcţionare, dar nici unul peste 550.000 de km parcurşi. Comparativ, ale noastre au aproape dublul kilometrajului parcurs”, a mai spus Romaniuc. Din lipsă de fonduri, oferta nu a fost luată în calcul.

100.000 de lei lunar pe reparaţii. Fonduri insuficiente

„Uzura maşinilor ne aduce şi cheltuieli foarte mari de reparaţii şi întreţinere. Două autobuze le avem trase <pe dreapta> din cauză că nu mai au punte. Asta s-a întâmplat recent, în doar 10 zile,  în care am rămas fără două autobuze. Pentru unul am comandat punte şi va fi curând pusă pe maşină, dar asta ne costă 50.000 de lei”, a explicat directorul societăţii de transport public local.

În condiţiile în care societatea se zbate să funcţioneze de pe o zi pe alta, cu datorii mari către Finanţe, cu datorii restante de la municipalitate, în contul gratuităţilor şi subvenţiilor acordate lunar pentru aproape 8.000 de călători, reparaţiile au ajuns să fie considerate un lux, chiar de sunt absolut necesare.

„În mod normal, consumăm pentru întreţinere cam 100.000 de lei lunar (un miliard de lei vechi). Dacă luna aceasta cheltuim toţi banii cu cele două autobuze la care trebuie să punem punte nouă, ar însemna să nu mai facem nici o cheltuială cu restul parcului auto – revizii, întreţinere etc. Aşa ceva este imposibil, nu există maşină care să nu vină săptămânal la garaj pentru o problemă, din cauza uzurii şi a faptului că parcul auto este îmbătrânit”, a adăugat Darie Romaniuc.

Gerul şi crivăţul, principalii duşmani

Temperaturile foarte scăzute din ultimele zile, combinate cu viscolul, au fost principalul duşman al parcului auto al TPL, din această perioadă.

„Gerul şi vântul puternic au afectat în primul rând sistemul de aer, de care depinde comanda uşilor. Când se formează câte un dop de gheaţă care blochează sistemul ne ia foarte mult timp să descoperim unde este localizat. Aici avem cele mai multe bătăi de cap. Mai sunt apoi probleme la sistemul de frânare, componente care cedează la temperaturi extreme – furtunuri, conducte, filtre... Toată gama de probleme. Sunt maşini care au rămas înţepenite pe traseu, a trebuit să le aducem. Avem două maşini pe care nu reuşim să le pornim deloc, vor trebui să mai aştepte până găsim o rezolvare”, a adăugat administratorul TPL.

Mai mult, ca să nu le piardă pe cele funcţionale, autobuzele au fost ţinute pornite şi noaptea, atunci când gerul a fost mai crunt, mai ales că nu au unde fi adăpostite, măcar de vânt, dacă nu chiar şi la căldură, cum ar fi indicat.

Minunile din „frigider”

Nici spaţii adecvate pentru repararea lor nu sunt. Salariaţii TPL care le ţin în funcţiune în ciuda uzurii extraordinare fac minuni în condiţii foarte grele.

Hala în care lucrează nu are încălzire proprie. Când frigul le intră în oase de nu mai pot mişca, merg să se încălzească într-o cămăruţă cu pereţii negri de fum, de la un „godin”, o sobă metalică, în care ard harţapele.

În cele trei canale unde coboară pentru a lucra sub „burta” autobuzelor se adună mereu o apă neagră, uleioasă. Când e prea multă să mai poată lucra, o adună cu măturile şi cu făraşul şi o scot de acolo în ligheane.

„Când vin de pe traseu, îngheţate, şi dau de altă temperatură, curge apa de pe caroserie ca o ploaie”, spun ei, justificându-se pentru salopetele de lucru ude, pătate şi înnegrite. Tunul de căldură pe care îl folosesc pentru a dezgheţa componentele înţepenite de frig, înfundate cu zăpadă, sau dopurile de gheaţă, funcţionează cu benzină, ai cărei vapori îi inhalează vrând-nevrând, pentru că a deschide uşile echivalează cu a sta în congelator. Aşa stau ceva mai bine, ca în frigider.

Chiar şi aşa, rebegiţi, acoperiţi de funingine, uleiuri şi negreaţa ce se scurge de pe autobuze, găsesc puterea să zâmbească, dinţii albi ieşind mai tare în evidenţă în cenuşiul mohorât ce îi înconjoară. Unul dintre ei zice cu o jumătate de voce: „Dacă am avea şi vestiare şi un duş tare bine ar mai fi...”.

Zilele acestea, când temperaturile exterioare resimţite au fost şi de – 30 de grade Celsius, oamenii respectivi au rezistat eroic în acele condiţii, reparând autobuzele care veneau de pe trasee, cu fel de fel de probleme, după numai două ture efectuate. Unii au şi acum urechile vinete de la gerul îndurat.

Datorită lor, dar şi şoferilor care le-au ţinut în funcţiune şi le îngrijesc ca pe maşinile lor personale, în cele mai multe cazuri, sucevenii beneficiază în continuare de transport public, în condiţii cât de cât civilizate. Este loc de mai bine, fără îndoială, dar nimic nu se face deodată, fără bătăi de cap şi cheltuială.

Municipalitatea suceveană se zbate să aducă 40 de autobuze noi, electrice, pe fonduri europene, ceea ce ar rezolva o mare parte din problemele societăţii de transport public local. O hală de reparaţii, o staţie ITP şi o spălătorie proprie, investiţii prinse în bugetele anilor anteriori, dar neconcretizate, din lipsă de fonduri la primărie, ar însemna enorm pentru cei care au făcut posibil înconjurul lumii de 22 de ori cu autobuzele încărcate de călători.