Un incendiu de proporții a distrus, duminică la prânz, halele Pieței Centrale din centrul municipiului Rădăuți. Flăcările mari au cuprins acoperișurile halelor de carne și brânză, distrugând și o clădire în care se aflau o pescărie și alte magazine din zona pieței. Incendiul care amenința să se extindă și asupra clădirii Romtelecom și a unor locuințe aflate în apropiere a fost stins în câteva ore, după intervenția a nouă echipaje de pompieri, care au acționat pe un ger de -17 grade Celsius. Temperatura scăzută a făcut ca presiunea apei din hidranți să fie mică și să îngreuneze intervenția pompierilor, care au fost nevoiți să alimenteze din surse alternative.
Spațiile comerciale ale halei erau închise duminică la prânz, de aceea se pare că incendiul a fost detectat destul de târziu. Focul a fost observat în jurul orei 12.45 de către un bărbat, care a dat alarma la 112. Un tânăr care a observat flăcările ne-a povestit: ”Ardea pescăria, hala de carne, hala de brânză, iar aici, în spate, e o casă care avea căldură pe gaz sau pe motorină. Ardea tare, cu flacără, tocmai de la mine de la casă am văzut. Ardea, ardea și am venit și eu repede, să văd ce se întâmplă și am observat în spate că arde tot. ”O tânără care a văzut ce se întâmplă ne-a spus: ”A luat foc din spate, de la o cameră de centrală. M-am speriat, e și normal, este afacerea noastră aici. Totul era închis, magazinul care a ars în față era închis de ieri la amiază. Flăcările nu le-am văzut noi, le-a văzut un om care vinde brânză și a sunat la 112, iar pompierii au venit repede. Dar uitați calea de acces, de unde trebuie să care apă, că nu există cale de acces.”
La sosirea pompierilor, ardea acoperișul halei de carne și brânzeturi. Vântul puternic a făcut ca flăcările să se extindă rapid și la acoperișul unei clădiri aflată în apropierea sediului Romtelecom din zonă, clădire care găzduia o pescărie și alte spații comerciale. Flăcările dezlănțuite au fost stinse cu greu de pompieri, primul impediment pentru aceștia fiind spațiul îngust de acces și de intervenție în timpul operațiunii de stingere. Al doilea motiv al îngreunării operațiunii de stingere a fost temperatura scăzută, care a dus la scăderea presiunii în hidranții de apă. Pompierii au fost nevoiți să alimenteze cu apă de la alte surse din zona, pierzând timp prețios. Vântul puternic a dus și el la propagarea cu ușurință a flăcărilor, care s-au extins rapid, punând în pericol și câteva locuințe din preajmă. Generalul de brigadă Ioan Burlui, șeful intervenției, ne-a relatat de la fața locului: ”Incendiul a avut loc la un complex comercial, la un grup de magazine din zona pieței din centrul orașului Rădăuți, care se învecinează cu clădirea Romtelecom, Hala Centrală și locuințe particulare. Vorbim despre un incendiu cu o amprentă la sol în jur de 800 de metri pătrați, care se desfășoară în principal în mansarda construcției, în acoperișul construcției cu învelitoare din tablă, la o temperatură de minus 17 grade Celsius, căi de acces foarte limitate, dat fiind faptul că suntem în centrul vechi al orașului Rădăuți, unde construcțiile sunt foarte apropiate. Sursele de apă există, sunt ca număr, dar poate și din cauza gerului, presiunea ne-a determinat să facem alimentarea nu numai din zonă, ci să facem și naveta. La ora la care vorbim incendiul este localizat, am mobilizat la fața locului nouă autospeciale, sunt 70 de militari pompieri, pentru că lucrăm în schimburi. Era un risc real ca focul să se extindă la întregul complex, dar am reușit să salvăm locuințe care se învecinau și se aflau la o distanță de sub un metru de locul focarului. ”Clădirile distruse în incendiu aparțin Administrației Piețelor din cadrul Primăriei Municipiului Rădăuți, pagubele produse fiind în curs de evaluare. Comercianții din hală și proprietarii casei aflate în apropierea halei, care a ars în incendi se acuză reciproc, urmând ca în urma unei expertize să se poată afla din vina cui s-a produs incendiul. Pompierii urmează a face o expertiză în acest sens pentru a afla cauza probabilă de producere a incendiului și locul din care a pornit acesta.