Chiar din primele zile ale noului an, primarul Sucevei, Ion Lungu, a lucrat la proiectul de buget pentru 2017, în baza căruia a stabilit şi priorităţile municipalităţii.
Conform edilului sucevean, bugetul local pentru anul în curs va fi de 240 de milioane de lei, adică aproape 50 de milioane de euro, din care vor fi finanţate următoarele lucrări, achiziţii şi investiţii:
- Sala Polivalentă – continuarea demersurilor începute în 2016 va fi făcută la Compania Naţională de Investiţii după instalarea noului Guvern.
- Fluidizarea traficului pe Calea Unirii, „o problemă foarte delicată, vom încerca să punem în aplicare prevederile acelui studiu de circulaţie aprobat în decembrie 2016”.
- Modernizarea iluminatului public pe fonduri elveţiene.
- Achiziţionarea de vehicule electrice pe fonduri elveţiene.
- Achiziţia a 40 de autobuze noi pe fonduri europene.
- Finalizarea zonei de agrement Tătăraşi.
- Transferul a 170,82 ha de pădure către municipiul Suceava, în zona Cetăţii şi în zona Zamca.
- Alimentare cu energie electrică, amenajarea de străzi şi parcări în cartierul Europa.
- Gaz metan în Burdujeni Sat – „la discuţiile avute la sfârşitul anului cu conducerea E.ON m-au asigurat că vom avea aprobarea finală pe 27 ianuarie”.
- Proiecte europene: reabilitarea sediului Primăriei Suceava, realizarea unei grădiniţe în cartierul Obcini, alta în Burdujeni Sat, un centru multifuncţional la Iţcani, acolo unde va fi reabilitată clădirea cinematografului "Arta".
- Reabilitare străzi prin proiecte de investiţii, pe lângă cele care vor fi refăcute pe fondurile alocate pentru reparaţii. „Pe două străzi am dat deja ordinul de începere a lucrărilor, pe Lev Tolstoi şi Constantin Moraru, sunt licitate străzile Mihail Sadoveanu şi Bogdan Vodă, iar o prioritate de grad 0 este strada Trăian Țăranu, pe care o vom reface din fonduri proprii. Este o stradă importantă a Sucevei şi am promis acelor oameni că o vom asfalta”, a explicat Ion Lungu.
- Construire blocuri ANL în zona Metro şi vânzarea apartamentelor repartizate anterior.
- Nocturnă stadion Areni – „indiferent de performanţa fotbalistică, ne trebuie o nocturnă”.
- Acoperire Patinoar – alocarea fondurilor depinde tot de Compania Naţională de Investiţii.
- Reabilitare reţele termice pe fonduri europene, guvernamentale şi proprii.
- Extindere reţele electrice, pe un număr de 15 străzi din municipiul Suceava, proiect comun cu E.ON Moldova.
- Reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare, din fonduri americane.
- Festivalul internaţional de teatru Zilele Matei Vişniec.
„Voi mai discuta şi cu consilierii locali, cu viceprimarii, dar nu cred că bugetul ne permite mai mult. Voi avea discuţii cu toate grupurile de consilieri, dar trebuie să ne limităm la un buget realist”, a mai spus Ion Lungu, care nu vrea să se repete situaţia de anul trecut, când bugetul a fost „umflat artificial”, din dorinţa reprezentanţilor tuturor partidelor politice de a prinde acolo cât mai multe priorităţi, chiar de nu aveau o bază reală de finanţare, ci doar una ipotetică.