Două autoturisme în care proprietarii au lăsat bunuri de valoare, la vedere, au fost sparte în municipiul Suceava, poliţia atrăgând atenţia că astfel de cazuri se petrec periodic, iar hoţii profită de superficialitatea păgubiţilor.
Cele două cazuri de furt recente au fost sesizate la finele anului trecut.
Într-un caz, din maşina unei femei în vârstă de 31 de ani, persoane necunoscute au furat o poşetă în care erau bani, documente şi alte bunuri personale. Hoţul a spart un geam lateral, prin care a băgat mâna în interior şi a sustras cu uşurinţă poşeta. Paguba din acest caz este semnificativă, de 2.000 de lei.
Un alt furt, cu prejudiciu şi mai mare, s-a petrecut chiar în ajun de Anul Nou. În jurul orei 18.00, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Volovăţ, şi-a parcat maşina pe o stradă din Suceava, mergând în vizită la nişte prieteni. El a lăsat în maşină trei telefoane mobile şi suma de 200 de euro. Modul de operare a fost acelaşi, pe cât de simplu, pe atât de eficient pentru autor: a fost spart un geam lateral, iar apoi maşina a fost deschisă.
În acest caz prejudiciul este de 6.000 de lei.
Judiciariştii de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Suceava au deschis dosare penale pentru furt calificat, înregistrate cu AN (autori necunoscuţi).
„Poliţiştii le recomandă şoferilor să nu lase bunuri de valoare la vedere în autoturisme şi să asigure maşinile cu sisteme de securitate. De asemenea, recomandăm parcarea vehiculelor doar în locuri special amenajate şi iluminate corespunzător. Nu uşuraţi şi facilitaţi activitatea infractorilor prin superficialitatea în asigurarea vehiculelor”, este mesajul transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.
Un aspect de care şoferii din Suceava ar trebui să ţină cont este că hoţii de acest gen nu sparg decât maşini în care observă în interior bunuri de valoare, pentru a avea garanţia că se aleg cu ceva în urma acţiunii de distrugere.