Cinci persoane care transportau materiale pirotehnice, în zona Bazarului Suceava, s-au ales cu dosare penale, în urma acţiunilor de control desfăşurate de jandarmi în ultima zi a anului trecut.
Într-un prim caz, în staţia din imediata apropiere a Complexului Comercial Bazar Suceava, au fost depistaţi trei bărbaţi, cu vârstele de 25, 34 şi 42 de ani, din judeţul Suceava, care transportau cantitatea de 1.542 de bucăţi petarde şi o baterie de tuburi de tragere cu 36 de focuri. În aceeaşi zi, jandarmii suceveni au depistat alte două persoane pe strada Calea Unirii, în apropierea podului peste râul Suceava, care transportau 1.340 de petarde.
„În cauzele menţionate, au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unor fapte susceptibile de a fi orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, iar persoanele în cauză au fost predate, împreună cu articolele pirotehnice găsite asupra lor, serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în vederea continuării cercetărilor’, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.
Jandarmeria a mai anunţat că, în cadrul misiunilor desfăşurate în perioada 28 decembrie 2016-2 ianuarie a.c., au fost aplicate 35 de amenzi, cele mai multe pentru fapte de tulburare a ordinii publice şi consum de băuturi alcoolice în locurile publice. De asemenea, au fost constatate opt infracţiuni, cele cinci legate de materiale pirotehnice, plus una de contrabandă, una de furt şi una de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.