Acţiunile de control în zona graniţei cu Ucraina şi în punctul de trecere spre ţara vecină au continuat şi în aceste zile de sfârşit şi început de an. O acţiune declanşată de poliţiştii de frontieră din Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina, în prima zi a noului an, a dus la capturarea unor cantităţi importante de ţigări de contrabandă. Astfel, în chiar prima zi a anului, poliţiştii de frontieră au observat în curtea unei locuinţe din localitatea Brodina un autoturism de teren înmatriculat în Marea Britanie în interiorul căruia se aflau mai multe colete. O echipă operativă s-a deplasat la faţa locului şi, cu acordul proprietarului în vârstă de 51 de ani, poliţiştii de frontieră au efectuat un control asupra autoturismului de teren marca Mitsubishi Pajero.
În urma controlului s-a constatat că acesta era încărcat cu o cantitate mare de ţigări de contrabandă, fără timbru fiscal, de provenienţă duty-free. Autoturismul de teren şi ţigările au fost transportate la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor, iar în urma inventarierii coletelor au fost numărate 11.160 de pachete cu ţigări provenite din Ucraina, cu o valoare de piaţă de circa 123.000 de lei. Toată cantitatea a fost confiscată, fiind reţinut şi autoturismul de teren, în valoare de 7.000 de lei. Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.
În aceeaşi zi, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din judeţul Suceava, aflat la volanul unui autoturism BMW. Poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunţit asupra maşinii şi astfel a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, într-un loc special amenajat din portbagajul autoturismului, cantitatea de 4.100 de pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de 6.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Totodată, autoturismul BMW, în valoare de 27.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea un spaţiu special amenajat pentru transportul ţigărilor.