Un bărbat de 28 de ani, din comuna Poiana Stampei, a fost reţinut de poliţişti după ce, în urma unor ameninţări făcute concubinei cu care are doi copii, a dat foc la o magazie aflată în imediata apropiere a casei. Focul a fost anunţat la 112 marţi seara, în jurul orei 19.00, când mama concubinei bărbatului a sunat şi a anunţat că în satul Dornişoara a luat foc o magazie de lemne, suspect fiind chiar cel care trăieşte cu fiica sa.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că bărbatul trăieşte în concubinaj cu o tânără de 23 de ani, cu care are doi copii minori. Cei patru locuiesc într-o clădire închiriată de tatăl tinerei de la Compania Naţională CFR, Regionala Iaşi, situată în comuna Poiana Stampei, satul Dornişoara. Marţi după-amiază cei doi concubini s-au certat, iar bărbatul, Dumitru Talpă, a plecat la părinţii săi din sat, ameninţând-o pe tânăra de 23 de ani că va da foc locuinţei.
În jurul orei 18.45, acesta a revenit acasă şi, cu ajutorul unor hârtii şi cartoane aprinse, a dat foc la magazia de lemne, situată în imediata apropiere a locuinţei, după care a fugit de la faţa locului.În momentul incendierii magaziei, în casa din apropiere se afla tânăra, împreună cu fiica sa de 2 ani, femeia observând incendiul şi alarmând rudele, după care a suferit un atac de panică şi a fost transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au decis luarea măsurii de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore. Dumitru Talpă a fost introdus în arestul IPJ Suceava, iar în cursul zilei de miercuri procurorii parchetului dornean au propus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de bărbatul de 28 de ani, pentru o perioadă de 60 de zile.