Lucrările de modernizare a pieţei agroalimentare a celui mai mare cartier al Sucevei, Burdujeni, au atras un număr record de firme interesate să se ocupe de partea de execuţie.
Primarul Ion Lungu a anunţat ieri că pe 22 decembrie a avut loc licitaţia pentru acoperirea şi modernizarea Pieţei Agroalimentare a municipiului Suceava, fiind depuse nouă oferte.
„Avem un număr record de firme interesate – 25, fiind foarte multe asocieri. Este o licitaţie foarte strânsă”, a precizat Lungu.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 2.543.146 de lei, fără TVA.
„Îmi doresc ca până la finele lunii februarie să avem finalizată această licitaţie, astfel încât odată cu sosirea primăverii, când se poate lucra, să demarăm lucrările de modernizare a Pieţei Burdujeni”, a adăugat şeful municipalităţii sucevene.