Bărbatul găsit în urmă cu o săptămână în stare gravă în pădurea de la marginea oraşului Frasin, după ce un arbore uscat a căzut peste el, în timp ce împreună cu fratele său încerca să-l taie, şi-a găsit sfârşitul în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, la o săptămână de la accident. Ioan Virgil Sultan, în vârstă de 23 de ani, a murit marţi dimineaţă, în jurul orei 06.45, după ce la 20 decembrie fusese internat în spital cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral sever.
Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă într-o pădure, având un traumatism cranian şi a fost transportat pe o targă până în zona drumului forestier Sălătruc de pe raza comunei Vama, unde a fost preluat de o ambulanţă. Fratele său le-a declarat atunci poliţiştilor că în jurul orei 12.30, în timp ce Ioan Virgil tăia un arbore de fag uscat, acesta s-a rupt şi l-a lovit în zona capului. Din acel moment fratele său Marian Lucian a avut grijă de el şi nu a plecat după ajutoare, în speranţa că vor fi găsiţi în cele din urmă de cineva. În urma căutărilor întreprinse de poliţişti, silvicultori şi săteni, victima a fost găsită, preluată de o ambulanţă şi transportă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde a rămas internată. Lovitura puternică la cap însă i-a curmat până la urmă viaţa, cauzele exacte ale decesului urmând a fi stabilite după efectuarea necropsiei.