Redacţia Monitorului de Suceava a fost colindată ieri de elevii clasei a IX-a B de la Liceul Teoretic Filadelfia. Însoţiţi de profesorul de muzică Corneliu Matei, care i-a acompaniat cu chitara, și de David Reguș, profesorul diriginte al clasei, cei 19 copii au adus vestea Nașterii Domnului prin două colinzi care au încântat auditoriul. Copiii au cântat, pe voci frumos aranjate, vesele colinde precum ”Hai, deschide inima ta” și ”Un copil”, un colind scris și aranjat de Corneliu Matei, profesorul de muzică al clasei. Iniţiativa a aparţinut celor doi profesori ai clasei, care au vrut să transmită vestea Nașterii Domnului întregii redacţii a ziarului, care a primit cu bucurie frumoasele colinde.