Poliţiştii suceveni au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune în scopul impunerii disciplinei în rândul celor care participă la trafic. În doar câteva ore pe zi, timp de două zile, poliţiştii i-au avut în vizor mai ales pe conducătorii auto care nu respectă regimul legal de viteză şi, bineînţeles, pe cei care încalcă legislaţia rutieră în vigoare pe orice cale. Poliţiştii de la Serviciul Rutier şi birourile de profil din teritoriu au organizat astfel o acţiune pe principalele drumuri naţionale care străbat judeţul. În cursul acţiunii au fost reţinute 18 permise auto, din care 12 pentru limita de viteză depăşită, şi au fost reţinute trei certificate de înmatriculare. Au fost aplicate 205 sancţiuni, în valoare totală de 73.750 de lei, din care 136 pentru viteză, 23 pentru nepurtarea centurilor de siguranţă şi 46 pentru alte abateri.
Un bărbat de 45 de ani din comuna Dărmăneşti a condus un autoturism marca Mercedes, pe DN 2, în localitatea Vadu Moldovei, având viteza de 122 km/h, fiind înregistrat cu pistolul radar Trucam. Un alt bărbat de 37 de ani a fost prins de aparatul radar conducând un autoturism marca VW prin localitatea Dărmăneşti cu viteza de 110 km/h, iar un altul de 40 de ani din municipiul Suceava a fost prins în timpul aceleiaşi acţiuni conducând un autoturism Honda, pe DN 2, în localitatea Dănila, cu viteza de 114 km/h. Cei trei şoferi au fost sancţionaţi contravenţional şi li s-au reţinut permisele de conducere în vederea suspendării.