Peste o mie de copii şi câteva sute de elevi şi sportivi performanţi din Câmpulung Moldovenesc vor primi cadouri şi premii din partea Primăriei şi a Consiliului Local. Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, ne-a declarat că cei mici şi părinţii sunt aşteptaţi joi, 22 decembrie 2016, începând cu ora 14:00, pe platoul central al municipiului, acolo unde va avea loc un spectacol de colinde susţinut de grupuri de copii şi elevi de la unităţile de învăţământ din municipiu, precum şi premierea sportivilor. Mihăiţă Negură a precizat că fiecare copil care va urca pe scenă va primi câte un cadou din partea lui Moş Crăciun. La finalul spectacolului, Moş Crăciun, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc, va împărţi peste o mie de cadouri copiilor care se vor afla pe platoul central din centrul municipiului.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc a precizat că evenimentul de joi va începe la ora 14:00, pe scena de pe platoul central, cu premierea a 80 de fotbalişti de la Asociaţia Club Sportiv Junior, precum şi a 25 de sportivi ai CSM Rarăul. Dintre aceştia, cel mai mare premiu, de 2.500 de lei, îi va fi oferit atletei Andreea Doroftei, multiplă medaliată la competiţiile naţionale şi internaţionale.
Mihăiţă Negură a afirmat că tot joi, Primăria şi Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc vor mai premia câteva sute de elevi din municipiu care au obţinut rezultate deosebite la concursurile naţionale şi internaţionale, suma totală alocată fiind de 70.000 de lei. Astfel, începând cu ora 10:30, primarul Mihăiţă Negură va participa în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” la festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate deosebite din toate unităţile de învăţământ câmpulungene, cu excepţia Colegiului Militar. În cadrul acestei festivităţi vor fi premiaţi peste 300 de elevi, valoarea totală a premiilor fiind de aproape 50.000 de lei. Mihăiţă Negură a arătat că de la ora 20:30, la Colegiul Naţional Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc va începe o festivitate de premiere a elevilor acestei instituţii care au rezultate deosebite la concursurile naţionale şi internaţionale. În total, Mihăiţă Negură va înmâna premii pentru 160 de elevi ai acestei unităţi de învăţământ. Cel mai mare premiu îi va fi acordat elevei Sabina Calisevici, cea care a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, care a avut loc anul acesta, în luna august, în China. Mai trebuie spus că tot joi, la sediul primăriei vor fi împărţite alte 70 de cadouri pentru copii cu nevoi speciale din municipiu, precum şi pentru 250 de persoane nevoiaşe. Mihăiţă Negură a mai precizat că în cursul zilei de ieri a mers personal la 25 de veterani de război din municipiu pentru a le oferi din partea Primăriei şi a Consiliului Local pachete cu alimente pentru sărbători.