Joi seară, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava au mai scris încă o filă din povestea visului de Crăciun, o poveste care se scrie an de an, înaintea marii sărbători a Naşterii Domnului, care împarte bucurie şi emoţie în sufletele părinţilor şi ale cadrelor didactice.
„Poveste de iarnă” a fost tema serbării elevilor şcolii, spectacolul fiind găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor. Pentru a-i arăta lui Moş Crăciun că merită darurile cerute, elevii au pregătit un program artistic în care talentul şi munca depusă au putut fi apreciate de părinţi, rude şi dascăli deopotrivă.
Rând pe rând, au dat glas frumoaselor colinde tradiţionale, însă din program nu au lipsit nici piese de actualitate, scenete, demonstraţii de arte marţiale, dansuri populare, obiceiuri şi datini de iarnă.
Povestea de iarnă a început pe ritmuri graţioase de vals, moment ce a purtat semnătura clasei a VIII-a B, coordonat de Liliana Timofti.
Tot pe momente de dans au mizat şi elevii clasei a VI-a C, care au ales să se desfăşoare pe „Santa Claus is coming to town”, precum şi micuţii din clasa a III-a C, care s-au prins într-un ameţitor vârtej al fulgilor de nea. Aceştia au fost coordonaţi de Ovidiu Vranău, respectiv Albumiţa Oniga. Mesageri ai sărbătorilor de iarnă, adolescenţii din clasa a VII-a B au dat de veste despre „Miracolul de Crăciun”, Antonia Isache a interpretat o colindă, iar spiriduşii veseli din clasa a IV-a B, coordonaţi de Daniela Motrescu, au cucerit scena cu un dans modern.
Crăciunul pe ritmuri de rock a fost propunerea elevilor Oana Sauciuc şi Răzvan Zofotă, care au interpretat „Parissme Wal”, sub îndrumarea prof. Bogdan Luparu.
Remarcabilă a fost şi prestaţia micii gimnaste Bianca Vârlan, un excelent exerciţiu de mobilitate şi eleganţă, sport şi artă, coordonat de prof. Dana Marcu.
Momente variate
Povestea de iarnă a şcolarilor de la Gimnazială Nr. 1 Suceava a fost un puzzle bine închegat, unde fiecare element (decor, costumaţii, momentele artistice) a contribuit la reuşita evenimentului. În partea a II-a a spectacolului au spus poveşti frumoase solista Alexandra Irimia, Ioana Duceac (interpretare la pian), elevii clasei a IV-a A, care au garantat buna dispoziţie cu dansul lor irlandez, Ioan Gavrilovici şi Toma Amalia, clasa a III-a a, care a prezentat un dans spaniol, sau Ruxandra Paulencu, eleva interpretând nemuritoarea „Imagine”. S-au îngrijit de pregătirea copiilor Tamara Brutaru, Bogdan Luparu, Ștefania Domunco, Daniel Aneculăesei, Lăcrămioara Toma. Maratonul momentelor artistice a continuat cu clasa a V-a B cu „Egypt & Street Dance”, Rania Kutkut, care a interpretat „You lost me”, o demonstraţie de arte marţiale, street dance, fantezii coregrafice, dans contemporan, jocuri tradiţionale şi populare. Cortina a căzut abia după ce pe scena Casei de Cultură s-a strigat urătura de final de an.
Profesori coordonatori au fost Maria Ienache, Sabin Edmond, Luminiţa Căşuneanu, Violeta Vrânceanu, Anca Chiriţă, Vasile Andrei, Mihaela Căpitan, Rafael Barac.
De asemenea, organizatorii doresc să-i mulţumească Alexandrei Irimesei, de la Bucovina Dance Studio, pentru ajutorul oferit.