Spectacolul „Tigrul din oraşul nostru”, prima producţie proprie a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” din Suceava, va avea trei reprezentaţii în această săptămână: joi, 15 decembrie, vineri, 16 decembrie, sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 19:00. Reprezentaţiile au fost suplimentate la cererea publicului interesat de acest spectacol modern, în care sunt folosite tehnici impresionante pentru a transpune spectatorul în poveste.
Casa de bilete este deschisă zilnic, între 11:00 şi 16:00. Costul unui bilet este de 20 de lei pentru adulţi, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari, doar 10 lei.
Rezervările se pot face la numărul de telefon 0759.048.677.
“Povestea pe care o imaginează Gianina Cărbunariu este simplă, dar are ceva din complexitatea miturilor moderne. Un animal, o “tigresă”, evadează dintr-o grădină zoologică, iar periplul ei ca fiinţă liberă ne este povestit de tot felul de martori oculari, inclusiv de câteva păsări şi de câteva animale. Pornind de la această aventură sinonimă cu descoperirea libertăţii (care se termină prost întrucât tigresa este împuşcată până la urmă pe străzile oraşului de forţele de ordine), Gianina Cărbunariu realizează, cu har ludic şi cu elemente de fabulă filozofică, un fel de radiografie socială a unei întregi comunităţi”, spune Matei Vişniec despre “Tigrul din oraşul nostru”.
Distribuţia spectacolului “Tigrul din oraşul nostru” este formată din Cătălin Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc şi Diana Lazăr.