Elevii de la Palatul Copiilor Suceava, coordonaţi de cadrele didactice, au oferit celor dragi, părinţilor în principal, în preajma sărbătorilor de iarnă, luni, 12 decembrie, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, un spectacol de excepţie. Coordonaţi de prof. Daniel Aneculăiesei, copiii au prezentat pe scena din incinta Centrului Cultural Bucovina o suită de colinde specifice perioadei în care ne aflăm. Costumele populare cu care au fost îmbrăcaţi au făcut dovada păstrării tradiţiilor strămoșești în această zonă a ţării. Dansurile puse în scenă de copiii coordonaţi de profesoarele Aida Petrea, Mărioara Salup și Mirela Duminică au stârnit aplauzele celor prezenţi. Nu au lipsit nici poeziile sau glumele legate de sosirea Moșului, acestea fiind bine alese de prof. Alina Șandru. Glasurile cristaline ale copiilor coordonaţi de prof. Mihai Lungoci au răsunat interpretând câteva cântece de iarnă. Sania magică a lui Moș Crăciun trasă de copii costumaţi în reni a constituit un alt număr interesant din cadrul spectacolului. Această reprezentaţie a fost pregătită cu multă muncă și migală pentru a arăta părinţilor cum au evoluat copiii lor în domeniul în care se pregătesc la Palatul Copiilor Suceava, dar și pentru a-i atrage și pe alţi copii dornici să înveţe să cânte, să danseze, într-un cuvânt să ofere celor dragi un zâmbet în preajma sărbătorilor. La buna desfășurare a spectacolului au contribuit toţi profesorii de la Palatul Copiilor, chiar dacă unii nu au avut implicare directă. Conducerea Palatului Copiilor le mulţumește celor care au sprijinit organizarea acestui eveniment, Primăriei municipiului Suceava, Centrului Cultural Bucovina și Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, ca parteneri.