O echipă de elevi din cadrul Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc s-a calificat în faza a doua a competiţiei spaţiale “Astro Pi” organizată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), 15 echipaje din ţară reuşind să acceadă în această etapă a concursului.
Echipa suceveană „Astro Rovers”, de la Clubul de Robotică al colegiului câmpulungean, este coordonată de drd. ing. Gabriel Anastasiu. Membrii echipei sunt: Andrei Ioan Fărcal, Sorin Vasile Tofan, Mădălina Erhan, Florian Andrei Blănaru, Marcel Negură şi Ilinca Filoteanu, din clasa a X-a.
Provocarea lansată de Agenţia Spaţială Europeană tuturor elevilor europeni cu vârsta până la 16 ani este de a proiecta un experiment ştiinţific care poate fi rulat folosind senzorii Astro Pi ai unui computer aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, şi de a scrie codul cu care Astro Pi trebuie programat pentru a executa acest experiment.
Competiţia are trei faze. În prima fază, elevii au fost invitaţi să propună o idee de experiment care ar putea fi rulat folosind Astro Pi de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale şi senzorii aferenţi (Sense HAT).
În faza a doua, astronautul Thomas Pesquet, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, va aloca echipelor selectate - printre care cele cincisprezece echipe româneşti calificate alături de alte echipe europene - o misiune ştiinţifică care se va desfăşura la bordul ISS folosind computerul Astro Pi Ed. Pentru a îndeplini obiectivele misiunii, participanţii vor defini paşii experimentului ştiinţific pe care îl vor desfăşura şi vor trebui să scrie codul necesar pentru operarea Astro Pi folosind limbajul de programare ”Python”.
În faza a treia, care se va desfăşura între 1 martie şi 15 mai 2017, o comisie de evaluare formată din ESA, Fundaţia Raspberry Pi şi alţi experţi naţionali vor selecta experimentele câştigătoare/codurile pe ţară, care vor fi trimise la ISS pentru a fi rulate pe computerul Astro Pi. Pe 15 mai 2017, rezultatele experimentelor vor fi publicate, iar astronautul Thomas Pesquet le va comenta de pe orbită.