Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 13 dec 2016 - Anul XXI, nr. 289 (6402)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Proiecte

Experienţe interactive noi pentru vizitatorii unui muzeu, propuse de studenţi ai Universităţii din Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava (USV) a organizat în zilele de 8 şi 9 decembrie 2016 cea de-a treia ediţie a concursului studenţesc “25 de ore la USV” (25h@USV). Patru echipe alcătuite din câte trei sau patru studenţi înscrişi la programele de studiu ale Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor au petrecut împreună 25 de ore în Universitate, încercând să găsească soluţii pentru tematica propusă de organizatori în acest an. Tema a fost proiectarea şi implementarea unei experienţe interactive noi pentru vizitatorii unui muzeu. În acest scop, organizatorii au asigurat echipamente de tip smartwatch dotate cu senzori de mişcare, ecran sensibil la atingere şi GPS. Folosind această tehnologie, studenţii competitori au implementat o soluţie proprie privind experienţa lor la vizitarea unui muzeu, asistată de o tehnologie de ultimă oră.

Proiectele echipelor au fost evaluate în dimineaţa zilei de 9 decembrie de un juriu compus din Sergiu Grigoriev (reprezentant OSF Global Services), Adrian Onu (reprezentant Assist Software) şi Constantin-Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei. În vederea realizării temei propuse de organizatori, echipele de studenţi au imaginat şi creat pagini web speciale, comunicaţii wireless între ceasul smart şi ecrane mari, senzori de prezenţă şi coduri de bare. Echipa clasată pe locul I, alcătuită din Alexandru-Ilie Maciuc, David Gherasim, Marius Olenici şi Marius-Adrian Brustur (antrenor: şef lucrări dr. ing. Remus Prodan) a reuşit să livreze în cele 25 de ore ale concursului o soluţie funcţională care a combinat o aplicaţie smartwatch, o aplicaţie web şi un sistem sofisticat de senzori şi micromotoare. Pe locul II s-a clasat echipa alcătuită din Mădălina-Maria Mitricioaei, Petru-Ionuţ Sandru şi Alexandru Bilius (antrenor: şef lucrări dr. ing. Adrian-Ioan Petrariu) care a propus o soluţie de folosire a ceasului smart pentru controlul informaţiilor prezentate pe un ecran mare.

Prin acest concurs, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava se alătură competiţiilor similare de tipul “hackathon” care au loc pe plan internaţional. Tematica concursului 25h@USV încurajează creativitatea studenţilor în procesul dezvoltării de tehnologii de vârf în domeniul interacţiunii cu sistemele informatice. Aflat la a treia ediţie, concursul 25h@USV a dus mai departe, cu succes, tradiţia începută în anul 2014. Din partea organizatorilor, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur şi prof. univ. dr. ing. Radu-Daniel Vatavu consideră acest eveniment ca unul important în contextul actual al specificului competiţiilor studenţeşti naţionale şi internaţionale, atât prin tehnologia inovativă accesată în fiecare an, cât şi prin modalitatea specifică de implementare. Sponsorii concursului din acest an au fost OSF Global Services, Assist Software şi Global Design.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Experienţe interactive noi pentru vizitatorii unui muzeu, propuse de studenţi ai Universităţii din Suceava.
 Vizualizări articol: 1645 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Experienţe interactive noi pentru vizitatorii unui muzeu, propuse de studenţi ai Universităţii din Suceava0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei