Un tânăr de 20 de ani care a intrat cu maşina într-un cap de pod a fost încătuşat de poliţişti după ce a devenit agresiv cu personalul ambulanţei sosite la faţa locului şi apoi cu oamenii legii. Accidentul a avut loc marţi după-amiază, în jurul orei 14.20, la ieşirea din satul Rădăşeni spre Pocoleni, pe DJ 209A, şi a fost anunţat la 112 de cineva care trecea prin zonă. La faţa locului, la o distanţă de circa 700 de metri de ieşirea din Rădăşeni, a fost găsit un autoturism care intrase cu partea din faţă într-un cap al podului care traversează pârâul Rădăşanca. Primii ajunşi la faţa locului au fost cei de la serviciul de ambulanţă, care au încercat să-i monteze tânărului aflat la volan un garou cervical, însă acesta a început să devină violent. El a fost urcat în ambulanţă, unde a refuzat controlul medical şi transportul la Spitalul Municipal Fălticeni.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că tânărul se numeşte Ionel S., are 20 de ani, este din comuna Rădăşeni şi se afla într-o vizibilă stare de ebrietate. El a început la un moment dat să se ia la harţă cu poliţiştii şi, devenind violent, a fost încătuşat de aceştia şi transportat la spital. În continuare, la spital tânărul a refuzat să sufle în aparatul etilotest, precum şi să i se recolteze probe biologice de sânge. Pe numele său poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.