Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a apreciat iniţiativa Guvernului condus de Dacian Cioloş de a debloca fondurile pentru lucrările de măsurare şi înregistrare gratuită a proprietăţilor în cartea funciară, arătând că următorii doi ani vor fi ”ani de foc” în care vor fi prinse la cadastrare toate localităţile judeţului. Flutur a amintit că în primul său mandat în fruntea Consiliului Judeţean a demarat procesul de intabulare gratuită a proprietăţilor prin programul CESAR al Băncii Mondiale în localităţile Moara, Adâncata, Mănăstirea Humorului, Horodniceni şi Dărmăneşti, lucrarea de la Moara fiind finalizată deja pentru întreaga localitate pentru un număr de 12.451 imobile. Șeful administraţiei judeţene a precizat că în acest an Guvernul Cioloş a aprobat cadastrarea gratuită pentru mai multe localităţi sucevene, lucrările fiind finanţate de Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. Finanţarea este multianuală, în cuantum fix de 60 lei/ carte funciară. Astfel, sunt lucrări în execuţie la Cornu Luncii, Capu Câmpului, Bosanci, Berchişeşti, Iaslovăţ, Ilişeşti, Liteni şi Siret. Pentru localităţile Ciprian Porumbescu, Moldova Suliţa, Ostra, Rădăuţi, Salcea, Stroieşti şi Stulpicani există încheiate contracte de finanţare şi de execuţie, urmând ca predarea documentelor să fie făcută începând cu anul 2017.
”Anul viitor sperăm să intre la rând şi celelalte localităţi ale judeţului. Pentru aceste lucrări sunt fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, iar din 2017 fiecare localitate va trebui să aibă contract şi să stabilească un calendar pentru demararea procesului de cadastrare şi înregistrare gratuită a proprietăţilor în cartea funciară. Apreciez în mod deosebit iniţiativa Guvernului Cioloş, care a legiferat şi a deblocat fondurile în acest an pentru cadastru gratuit. În acest fel se poate recupera timpul pierdut în ultimii ani în domeniul cadastrului”, a mai spus Flutur.