Un bărbat din municipiul Rădăuţi, care a fost văzut ultima oară duminică după-amiază, când le-a spus membrilor familiei că pleacă la patinoarul din localitate, a fost găsit mort, a doua zi dimineaţă, într-un pârâu aflat pe raza satului Măneuţi. Eugen Ioan M., în vârstă de 42 de ani, a fost dat dispărut la poliţie încă de duminică seară.
Bărbatul era divorţat, iar apropiaţii au mărturisit că în ultima perioadă de timp era din ce în ce mai deprimat. Duminică acesta i-a spus tatălui său că merge la patinoar, după care, la câteva ore, nu a mai fost de găsit şi nu a mai răspuns la telefon. A doua zi dimineaţă, în jurul orei 8.45, un cioban a sunat la 112 şi a sesizat că în albia pârâului Pozen, la ieşirea din Rădăuţi spre Frătăuţi, se află un bărbat decedat. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că este vorba de bărbatul dat dispărut cu o zi înainte.
La faţa locului nu au fost găsite indicii care să aducă suspiciuni privind o faptă de omor. Sunt luate în calcul variantele unei morţi accidentale ori a unui suicid.
Lămuriri suplimentare privind cauzele morţii urmează a fi aduse şi de medicii legişti.
Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările.