Dorin Tibeică, managerul demis al Spitalului Municipal Rădăuţi la începutul lunii septembrie a acestui an, a revenit în funcţie. Ordinul a fost semnat de primarul Nistor Tătar în urma unei decizii luate de Tribunalul Suceava. Începând cu data de 29 noiembrie, Dorin Tibeică şi-a reluat atribuţiile de manager, dar acest lucru s-ar putea să nu dureze prea mult.
Şi asta pentru că astăzi este programată o nouă şedinţă a Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Rădăuţi, în care singurul punct pe ordinea de zi este discutarea unui raport de control asupra activităţii managerului care a condus instituţia între 2011 şi 2016.
„Bănuiesc că singurul scop al acestei şedinţe este acela de a se aproba din nou demiterea mea. Spun asta pentru că au existat două controale cu aceeaşi tematică în decurs de numai trei zile, unul pe 22 noiembrie, iar celălalt pe 25 noiembrie. Primul se pare că nu a ieşit aşa cum s-a dorit şi a fost comandat un al doilea. Voi participa la această şedinţă pentru a-mi expune punctul de vedere, dar până acum nu am primit şi eu acel raport pe care să-l studiez şi să formulez răspunsuri. E ca pe timpul comuniştilor”, a declarat Dorin Tibeică.
Iar probabilitatea ce managerul Spitalului Rădăuţi să fie demis este destul de mare, de vreme ce din Consiliul de Administraţie fac parte doi consilieri aflaţi în barca primarului Tătar, respectiv Gheorghe Simota şi Dan Vatră, dar şi fostul secretar al Primăriei Rădăuţi Haralambie Herghelegiu. Celor trei li se adaugă doi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, ale căror voturi practic nu vor conta.
Nebunia demiterii lui Tibeică
Imediat după instalarea în funcţia de primar al municipiului Rădăuţi, Nistor Tătar a cerut efectuarea unui control privind activitatea din spital. Pe data de 1 august a fost convocat Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Rădăuţi, ocazie cu care au fost puse în discuţie două rapoarte de analiză, dar fără a se lua vreo decizie concretă.
Chiar şi aşa, pe data de 31 august primarul Nistor Tătar a emis o dispoziţie prin care îl revoca din funcţie pe Dorin Tibeică începând cu data de 1 septembrie, dată cu care la conducerea Spitalului Municipal Rădăuţi a fost instalat Traian Andronachi, consilier local din partea formaţiunii Uniunea pentru Rădăuţi.
Dispoziţia de revocare şi numire nu a fost semnată însă de secretarul Primăriei Rădăuţi, Marinică Sofroni, care a remarcat lipsa deciziei Consiliului de Administraţie. A urmat anularea celor două decizii, iar Dorin Tibeică a redevenit manager al Spitalului Municipal Rădăuţi.
Pe 2 septembrie, la solicitarea managerului demis ilegal, este convocată şedinţa Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Rădăuţi, dar subiectul demiterii nu era pe ordinea de zi, aşa încât este dezbătut doar formal.
În cele din urmă, Dorin Tibeică a fost din nou revocat din funcţie, iar în locul său a fost numit cu titlu interimar tot Traian Andronachi.
Tibeică a contestat în instanţă, iar magistraţii de la Tribunalul Suceava i-au dat dreptate şi l-au repus în funcţie, astfel încât pe data de 29 noiembrie s-a produs din nou rocada Andronachi-Tibeică în fruntea instituţiei medicale din Rădăuţi.