Amenajarea unui nou magazin LIDL în cartierul Zamca, al patrulea din municipiul Suceava, unde sunt deja deschise magazine la baza cartierului Obcini, pe Calea Unirii – în zona Bazarului şi în Burdujeni, la ieşirea spre Botoşani, nu se va concretiza curând, dacă investitorul privat nu va veni cu o altă propunere de sistematizare rutieră.
Aleşii locali suceveni, care au dezbătut ieri Planul Urbanistic de Detaliu pentru construirea unui centru comercial cu parter şi etaj, parţial supermarket, pe terenul fostei UGIRA, ale cărei clădiri părăsite au fost rase cu buldozerele, au dat aviz negativ, după ce majoritatea celor prezenţi au semnalat o serie de probleme şi au avut diverse obiecţii.
Construirea noului LIDL din Zamca a fost blocată cu 15 voturi "contra", 7 abţineri şi un vot "pentru", principala problemă semnalată de reprezentanţii PNL, PSD şi ALDE fiind cea a blocajelor rutiere care se vor accentua în acea zonă care şi acum este problematică, cozile la semafor fiind uneori până aproape de Mănăstirea Zamca.
Preşedintele comisiei de Urbanism din Consiliul Local, Ovidiu Doroftei, a ridicat din start problema reglementărilor rutiere din intersecţia străzilor Zamca şi Mărăşeşti, unde, pentru descongestionarea traficului şi aşa îngreunat, a fost propusă amenajarea unui sens giratoriu. Numai că propunerea formulată de mai mulţi consilieri locali, după consultarea specialiştilor, a fost ignorată de investitor, care nu s-a arătat dispus să cedeze nici o palmă de teren, cum ar fi necesar, pentru a se face o amenajare rutieră ce l-ar avantaja şi pe el, pentru că aglomeraţia din trafic îi va ţine departe de acea zonă pe mulţi potenţiali clienţi.
„Problema poate fi rezolvată dacă lucrează umăr la umăr investitorul privat şi municipalitatea. La cum se prezintă acum proiectul nu rezultă decât o creştere masivă a valorilor de trafic şi o sporire a ambuteiajelor”, a spus Doroftei.
Consilierul local Dan Roibu a spus că problema s-ar rezolva în mică parte prin amenajarea unei benzi de selecţie pe partea dreaptă, cum este propus în proiect, pentru că „acum se stă câte 10 -12 minute la semafor, şirul de maşini este până sus la restaurant”. Or, în condiţiile în care noul supermarket va atrage cel puţin o mie de clienţi pe zi, valorile de trafic ar fi cu mult mai mari, încât locuitorilor din Zamca li s-ar face mai mult rău decât bine prin realizarea acestei investiţii, fără o restructurare a circulaţiei rutiere în acea zonă.
Cea mai tranşantă poziţie a fost cea a consilierului Adrian Arămescu, care anterior a protestat şi contra aglomerării de centre comerciale şi magazine pe Calea Unirii: „Mai bine am face o reglementare să scoatem cu totul supermarketurile în afara oraşului. Nu e normal ca noi, cetăţenii, să suferim în trafic, ca alţii să vină să facă bani pe sângele nostru. Au deja trei magazine în oraş, câte vor să mai facă?”.
Planurile de construire a noului LIDL pe cei 6.098 de mp de teren eliberat de construcţii au fost criticate şi de Vasile Mocanu, liderul grupului PSD, care a spus că „soluţia actuală dezavantajează total primăria şi cetăţenii din zonă, proprietatea lor este păstrată intactă, noi ne alegem doar cu problemele de circulaţie, atât pe strada Zamca, cât şi pe Mărăşeşti, în zona Colegiului <Mihai Eminescu>. Cetăţenii spun că este necesar un supermarket în acea zonă, dar investitorii să îşi asume şi măsuri de fluidizare a circulaţiei. Cu cât se circulă mai bine în zonă, vor veni clienţi şi din alte părţi. Până în primăvară, când se pot apuca de construit, au timp să vină cu altă soluţie, în interesul cetăţenilor din zonă şi al oraşului”.
Practic, la acest proiect, reprezentanţii tuturor partidelor din Consiliul Local s-au „dezbrăcat de haina politică”, punând pe primul loc interesele cetăţenilor, neavizând realizarea unui nou supermarket, în absenţa unor soluţii reale de rezolvare a problemelor de trafic rutier, care s-ar acutiza odată cu inaugurarea noului LIDL.
Rămâne de văzut dacă investitorii vor recepţiona mesajul transmis prin refuzul general de aprobare al PUD-ului noului LIDL şi vor modifica proiectul de sistematizare rutieră, pentru a nu duce la o aglomerare mai mare a circulaţiei din cartierul Zamca.
(25 nov 2016, 12:50:04
Hai cu Doamne Ajuta.... cu ratiunea mai putin !