Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 8 din municipiul Suceava au participat la mai multe activităţile dedicate educaţiei globale. Acţiunile au fost coordonate de director prof. Corina Larionescu şi consilier educativ prof. Greta Airinei. Copiii din clasele pregătitoare A, B şi C, îndrumaţi de profesoarele Tatiana Atitienei, Adriana Muntean şi Laura Lucuţar, au intitulat săptămâna 14-18 noiembrie ,,Săptămâna Păcii”, în timp ce elevii clasei I C „Step by Step”, îndrumaţi de învăţătoarele Irina Cătălina Honciuc şi Olimpia Manole, au desfăşurat activităţi artistice pentru a marca Săptămâna educaţiei globale – ediţia 2016.
Lucrând în echipă au demonstrat că doar prin înţelegere şi respect „putem să păstrăm liniştea, pacea şi să simtă iubirea celor din jur”. Elevii clasei I B, coordonaţi de prof. Dorina Fărtăiş, au desfăşurat activitatea „Pacea din sufletul Copiilor”, sub forma unui micuţ club de lectură, iar elevii clasei a III-a A, profesor Daniela Pasăre, au creat diverse activităţi cu tematica „Pacea în ochii copiilor şi pacea în context istoric”, care s-au încheiat cu o dezbatere. Dezbaterea despre rolul educaţiei globale a avut loc la Biblioteca şcolii, activitate coordonată de bibliotecarul Mihaela Ungurean.
Clasele a VI-a B, a VII-a B şi a VIII-a A au hotărât, împreună cu profesorii coordonatori, Corina Larionescu, Larisa Leşanu şi Camelia Solovăstru, să pună accentul pe valoarea identităţii naţionale în contextul globalizării, vizitând Muzeul de istorie şi expoziţia "Aur şi argint antic românesc". Copiii au învăţat că pe timp de pace arta, cultura şi civilizaţia au înflorit pe pământul românesc încă din antichitate. Au fost impresionaţi de bogăţia de artefacte care s-au găsit în siturile arheologice ale patrie datorită fineţii, migalei şi aspectului desăvârşit al exponatelor.
Clasele a VII-a A, B şi a VIII-a A, B au avut parte de vizionarea unei scenete cu tema „Egalitatea de gen, Împreună pentru pace”, câştigătoarea menţiunii la Concursul Naţional „Europa de mâine”. Aceasta a dezbătut egalitatea între sexe din punctul de vedere al familiei, al societăţii, al comunităţii. Sceneta a fost prezentată de elevii clasei a VIII-a A şi coordonată de prof. Oana Strejac şi prof. Corina Larionescu. Invitaţii la acţiune au avut parte apoi de o dezbatere despre „Educaţia Globală” şi rolul acesteia în dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor de viaţă. Aceştia au mărturisit că le-a fost schimbată perspectiva despre viaţă şi educaţie. Mărturiile profesorilor coordonatori i-a însufleţit, elevii simţind că acţiunile au avut pe lângă rol educativ şi un rol recreativ.