Patinoarul artificial Areni, administrat de Primăria Suceava, îşi va deschide porţile celor dornici să se distreze pe gheaţă, săptămâna viitoare, pe 28 noiembrie.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că deşi în alţi ani patinoarul se deschidea pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, ca urmare a faptului că şi luminile din bradul din Centru, Târgul de Crăciun şi alte evenimente au fost programate pentru data de 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, s-a luat decizia de a fi deschis mai repede şi sezonul de patinaj.
„Tarifele de acces şi de ascuţire patine au rămas aceleaşi ca şi anul trecut, aşteptăm sucevenii să vină să se bucure de luciul de gheaţă, unde pot practica acest frumos sport de iarnă”, a spus Ion Lungu.
Taxa de intrare pentru preşcolari, elevi şi studenţi este de numai 5 lei, pentru adulţi, taxa de intrare la patinoar este de 9 lei de persoană, iar taxa de ascuţire a patinelor este de 3 lei de pereche.
Edilul sucevean a adăugat că există şanse ca de anul viitor să înceapă şi lucrările de acoperire a patinoarului artificial, cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii.