La Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuţi s-au derulat, în ultima perioadă, două proiecte care au avut o priză deosebită în rândul elevilor de la unitatea de învăţământ. Primul dintre acestea, proiectul „Jucării muzicale”, proiect coordonat de profesorii Petru Nicuţă, Radu Munteanu, Anca Irinciuc şi Carina Botezat, a avut ca obiectiv recunoaşterea de către copii a unor instrumente muzicale, confecţionarea unor jucării muzicale din materiale reciclabile, cât şi mimarea ori interpretarea unor fragmente muzicale utilizând jucării muzicale. Aceasta s-a realizat prin prezentarea unor materiale PPT din care elevii au recunoscut unele instrumente muzicale şi au descoperit altele, procurarea unor materiale necesare confecţionării jucăriilor muzicale, realizarea unor instrumente de jucărie prin utilizarea unor tehnici de lucru (decupare, lipire, asamblare etc.), folosirea instrumentelor realizate la orele de muzică şi mişcare pentru a susţine, cu percuţie instrumentală, interpretarea vocală, în cor sau grupuri mici, cât şi susţinerea unui recital instrumental. Parteneri au fost clasa pregătitoare - prof. Cristina Nichitean, cl. a II-a A - prof. Camelia Şerban şi clasa a II-a B - prof. Ramona Roteliuc.
Petru Nicuţă: „Şcoala ar trebui să încurajeze spiritul critic şi creativitatea”
Un alt program care s-a derulat la unitatea de învăţământ din Rădăuţi a fost „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, program naţional care se derulează graţie unui parteneriat între Radio România şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Proiectul facilitează apropierea copiilor de muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiţia concretă a materialelor puse la dispoziţie de Radio România Muzical, care includ atât o lucrare muzicală, cât şi o poveste despre piesa muzicală.
Profesorul de educaţie muzicală Alexandru Domnari, de la unitatea de învăţământ rădăuţeană, a precizat: „Salut această iniţiativă a postului Radio România Muzical şi consider că vine în ajutorul nostru, ca profesori de educaţie muzicală, în primul rând prin asigurarea unui material de calitate în ceea ce priveşte muzica clasică, dar nu în ultimul rând şi asigurarea unei descrieri foarte deosebite a lucrărilor prezentate în cadrul acestor audiţii. Mi-a plăcut abordarea stilurilor de muzică - foarte variate, din toate epocile istoriei muzicii şi, în al doilea rând, prezentarea acestor piese e succintă, este la obiect şi cred că merge exact pe fixarea cunoştinţelor, mai ales că reuşeşte să capteze foarte bine atenţia elevului prin concursuri”.
Proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” înseamnă pentru elevii din şcoli posibilitatea de a asculta săptămânal două piese muzicale însoţite de explicaţii, dar şi posibilitatea de a participa la un concurs derulat pe pagina proiectului.
Managerul Şcolii „Bogdan Vodă”, profesorul Petru Nicuţă, a precizat: „Acestea sunt doar două dintre proiectele care s-au derulat la şcoala noastră. Punem accent pe calitate în actul educaţional pentru ca elevii să fie pregătiţi la toate disciplinele de studiu, precum şi pentru viaţă. Şcoala trebuie să le dezvolte inteligenţa, nu memoria, şcoala ar trebui să încurajeze spiritul critic şi creativitatea”.