Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 14 nov 2016 - Anul XXI, nr. 267 (6380)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Pe podium

O elevă a Colegiului ”Petru Rareş” este vicecampioană mondială la dezbateri academice

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Mara Croitoru, elevă la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, a ocupat cea de-a doua poziţie a podiumului Campionatului internaţional de dezbateri academice „EurOpen”, competiţie desfăşurată în Hamburg, Germania, în perioada 3-9 noiembrie.

Alături de ceilalţi doi membri ai echipei care a reprezentat România în cadrul acestui concurs, Mara Croitoru a ajuns până în finala campionatului care a reunit peste 150 de tineri din circa 20 de ţări, printre care Canada, Statele Unite ale Americii, Argentina, Israel, Olanda, Lituania etc.

Pentru calificarea în etapa finală, disputată de echipa României şi cea a Olandei, competitorii au trecut prin sita mai multor probe eliminatorii în cadrul cărora au avut de susţinut o serie de moţiuni pe diferite teme. Moţiunile au făcut referire la importanţa schimbărilor climatice în raport cu creşterea economică, la dreptul ţărilor de a-şi controla graniţele în contextul crizei refugiaţilor etc. 

Toate moţiunile s-au desfăşurat în limba engleză, nivelul de dificultate al competiţiei fiind unul ridicat.

“Desigur, vorbitorii nativi de engleză au avantajul limbii, şi acesta este un atu important”, a punctat Mara. Aceasta a mai arătat că ”într-o primă fază, toate echipele din competiţie joacă opt runde de dezbateri pe parcursul a trei zile, calificarea în etapele ulterioare realizându-se în funcţie de punctajul obţinut. Moţiunea din finala de la Hamburg, dintre echipajul României şi cel al Olandei, a făcut referire la influenţa lui Bernie Sanders în alegerile din SUA”.

Din echipa vicecampioană de la Hamburg au mai făcut parte Teodor Iancu şi Smaranda Moroşanu, ambii din Iaşi.

De menţionat că în cadrul campionatului, România a participat cu trei echipe, elevii din ţară adjudecându-şi locurile doi şi trei, după echipajul Olandei.

Antrenorii elevilor români sunt Şerban Pitic, Andrei Olaru şi Cosmin Tenie din Bucureşti.

 

Pregătire constantă şi susţinută pentru rundele de dezbateri

Conceptul de „debate” sau dezbaterea academică presupune o temă de discuţie, numită moţiune, două echipe, argumente pro şi contra şi un arbitru care decide care parte a fost mai convingătoare. Membrii echipelor trebuie să pună în valoare argumente diferite, pro şi contra, pentru ambele faţete ale unor chestiuni asupra cărora oamenii, deşi bine intenţionaţi, pot fi în dezacord. Prin urmare, ei trebuie să aducă argumente prin care să-şi demonstreze punctul de vedere. Dar asta nu se întâmplă oricum, ci după anumite reguli. Cât despre pregătirea pentru rundele de debate, Mara explică faptul că temele pot fi din domenii foarte variate, fapt pentru care cei implicaţi trebuie să fie foarte bine pregătiţi şi informaţi. Asta presupune antrenament, parcurgerea de filozofie politică, economie, articole referitoare la evenimentele de actualitate etc. Despre calităţile pentru a deveni un bun debater, tânăra aminteşte de siguranţa de sine, persuasiune, calităţi oratorice, iar un discurs puternic presupune analiză bună şi exemple elocvente.

Următorul concurs de debate la care va participa Mara este programat pe 19-20 noiembrie, la Bucureşti, urmând ca în luna decembrie să intre în competiţie cu peste 100 de echipaje în cadrul unui concurs internaţional din Zagreb, Croaţia. De asemenea, Mara se pregăteşte pentru calificarea în lotul naţional restrâns de la Campionatul Mondial de Debate din Bali, din vara anului viitor.

Mara este în clasa a XII-a, eleva dorind să studieze Dreptul în Anglia. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O elevă a Colegiului ”Petru Rareş” este vicecampioană mondială la dezbateri academice.
 Vizualizări articol: 6646 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 6 voturi
O elevă a Colegiului ”Petru Rareş” este vicecampioană mondială la dezbateri academice5.056

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei