Un bărbat care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului a accidentat mortal un bătrân aflat pe bicicletă, pe o stradă din orașul Vicovu de Sus. Accidentul a avut loc miercuri după-amiază, în jurul orei 16.30, pe Calea Bucovinei din oraș, iar în urma dosarului penal întocmit pe numele șoferului, procurorii au decis reţinerea acestuia în spatele gratiilor pentru o perioadă de 24 de ore.
Gheorghe I., de 49 de ani, din oraș, se deplasa la volanul unui autoturism marca Ford Focus, din direcţia centru spre comuna Straja. La un moment dat, un bătrân de 71 de ani aflat pe bicicletă s-a angajat în traversarea străzii, fără să se asigure, moment în care a fost izbit în plin de autoturismul condus de bărbatul de 49 de ani. Impactul a fost foarte puternic, un echipaj al ambulanţei chemat la faţa locului constatând decesul bătrânului. Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpăşi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe numele său procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au emis miercuri o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând ca pe numele său să fie luată o măsură restrictivă. Joi, față de inculpat s-a luat măsura controlului judiciar. Acesta s-a întors acasă, dar are impuse mai multe obligații și restricții.