Spitalul de Urgenţă Suceava a împlinit 50 de ani

Clădirea ”nouă” a Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a împlinit 50 de ani de la tăierea panglicii inaugurale. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mihai Ardeleanu, a evocat momentul inaugurării, din data de 1 noiembrie 1966, petrecut în prezenţa conducerii judeţului şi a spitalului de atunci. Din anii de început ai unităţii medicale, dr. Ardeleanu a amintit relatările unuia dintre medicii care au lucrat atunci, conform cărora în spital se intra doar cu papuci de unică folosinţă şi vizitatorii intrau în saloanele rudelor internate doar cu halat. ”Dacă bolnavii primeau un telefon, li se aducea telefonul în salon, unde existau prize la fiecare pat, existau difuzoare în secţii, unde se transmiteau lucruri legate de educaţia sanitară – după aceea termenul s-a demonetizat şi acum nu se mai face deloc. Rezultatul ne-educaţiei sanitare îl vedem în cazurile care vin tardiv la spital, cu complicaţii câteodată insurmontabile”, a povestit dr. Ardeleanu.

Medicul a arătat că aniversarea spitalului este importantă, dar personalul ”nu are timp de sărbători”, astfel că ziua festivă a fost marcată prin muncă. ”Nu am făcut nici o festivitate deosebită, am ţinut însă, ca iubitor al istoriei oraşului şi spitalului, să amintesc acest moment.  Clădirea în care ne aflăm are 50 de ani şi o zi”, a mai spus dr. Ardeleanu.

Primul spital din oraşul Suceava, o clădire din lemn cu 10 paturi, a fost construit în anul 1787, de guvernul austriac, pe locul unde se află în prezent muzeul de istorie.

Istoria spitalului din Suceava

Conform site-ului spitalului, http://www.spitaluljudeteansuceava.ro/prima-pagina/market-share/, în anul 1832, cu banii realizaţi din colecte de la comunele din judeţ, s-a construit o clădire din cărămidă cu 15 paturi. În anul 1860 s-au clădit încă două corpuri, capacitatea spitalului mărindu-se astfel la 25 paturi. Întreţinerea era realizată cu bani din taxe de spitalizare.

Începând cu anul 1860, întreţinerea bolnavilor fără mijloace materiale s-a asigurat dintr-un fond central şi de către comuna de domiciliu a bolnavului.

În anii 1893-1895 s-a ridicat Spitalul Vechi,  cu o capacitate de 66 paturi, cu un pavilion principal şi două pavilioane mai mici, iar în anul 1906 s-au adăugat la pavilionul principal încă două aripi.

Spitalul a fost condus de un comitet la nivel central până în anul 1918, când administraţia a fost preluată de Inspectoratul General al Sănătăţii publice şi ocrotirilor sociale.

În anul 1944, spitalul a fost evacuat, iar la reluarea activităţii, în luna mai 1945, unitatea a fost pusă din nou în funcţiune cu o capacitate de 50 de paturi şi apoi de 100 paturi.

De la această perioadă şi până la 1 iulie 1951,  numărul paturilor a crescut la 250. Aici lucrau 12 medici şi 96 salariaţi, în secţiile de chirurgie, interne, dermato-venerice, obstetrică-ginecologie, pediatrie şi TBC.

La data de 23 august 1951, a fost dat în funcţiune un pavilion nou construit, în care la parter a funcţionat secţia pediatrie, iar la etaj secţia obstetrică-ginecologie.

În 1956/1957 s-a construit încă un pavilion, pentru oncologie.

La 1 iulie 1951, spitalul s-a unificat cu policlinica teritorială preluând şi circumscripţiile sanitare urbane ale oraşului. Cu această ocazie secţia contagioase a fost mutată în Burdujeni, transformându-se în spital cu administraţie proprie.

Până în anul 1966 capacitatea spitalului s-a ridicat la 565 paturi.

La 1 noiembrie 1966 s-a dat în funcţiune clădirea spitalului nou, unitatea funcţionând iniţial cu 1.084 paturi. Secţia contagioase a revenit sub administraţia spitalului.

Ulterior capacitatea spitalului a fost mărită succesiv la 1.159 paturi, apoi la 1.189, ulterior 1.240 şi în prezent la 1.200 paturi.