Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară a fost, în perioada 24-28 octombrie, gazda primei activităţi de învăţare din cadrul proiectului european “Cooperative Interactive Learning”, parteneriat strategic între trei licee din Slovacia, România şi Italia, finanţat prin programul Erasmus Plus. De la şcoala coordonatoare Stredna odborna skola obchodu a sluzieb – Komarno din Slovacia au participat la activităţi cinci elevi însoţiţi de doi profesori, iar de la şcoala parteneră italiană - Istituto Professionale di Stato per i Servizi Alberghieri e della Ristorazione "G. Matteotti" Pisa din Italia - un număr egal de elevi şi profesori. De asemenea, echipa română a selectat tot cinci elevi din clasa a XI-a, de la profilul turism şi alimentaţie, pentru a lua parte la această primă activitate de învăţare. Numărul egal de elevi din cele trei ţări a permis lucrul în echipe mixte formate din câte un elev din fiecare ţară, ceea ce a condus la un proces efectiv de învăţare interactivă prin colaborare – metodă a cărei aplicare este chiar scopul întregului proiect.
Ateliere în care elevii au lucrat în echipe mixte
Prima zi a fost dedicată activităţilor nonformale de cunoaştere a participanţilor şi de “team-building”, conduse de profesoara Monica Lepcaliuc, activităţi care în ciuda vremii mohorâte au adus multe râsete şi multă veselie în rândul elevilor şi al profesorilor. În a doua şi a treia zi s-au derulat atelierele “Logo&Slogan Making” şi “Poster Making” sub îndrumarea profesoarei Violeta Iacentiuc, ateliere în care elevii au lucrat în echipe mixte la realizarea logoului şi a sloganului proiectului, precum şi la realizarea posterelor cu meniurile tradiţionale specifice fiecărei ţări. Aceste ateliere au avut ca obiective asimilarea de noi cunoştinţe informatice de utilizare a programelor şi aplicaţiilor de pe internet, precum şi colaborarea şi comunicarea în limba engleză între elevii din echipe.
Produsele obţinute în cadrul acestor ateliere au demonstrat creativitatea şi originalitatea elevilor, dar şi eficacitatea metodei – învăţarea prin colaborare - aplicate în acest context. În a patra zi a fost organizat un nou workshop pentru prepararea unui meniu tradiţional bucovinean la microcantina Universităţii, sub conducerea profesoarei Cristina Lupan. Aici, elevii din cele trei ţări au gătit împreună ciorbă rădăuţeană, cârnăciori tradiţionali cu piure de cartofi şi salată de varză, iar ca desert, clătite umplute cu brânză de vaci, la cuptor. Rezultatele muncii lor au fost foarte apreciate şi servite cu mare poftă la finalul workshopului.
Evaluare
Ultima zi a constat în activităţi de evaluare şi de organizare a viitoarelor etape ale proiectului. Chestionarele aplicate elevilor au arătat că obiectivele primei activităţi de învăţare derulate la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au fost realizate în totalitate, metoda învăţării interactive prin colaborare conducând la îmbunătăţirea competenţelor antreprenoriale, de lucru în echipe, a competenţelor de operare pe calculator şi a celor de comunicare în limba engleză pentru toţi elevii din cele trei ţări.
Tot în ultima zi elevii oaspeţi au putut participa alături de elevii Liceului Alimentar la Festivalul Toamnei, o activitate care i-a surprins într-un mod foarte plăcut şi la care s-au simţit foarte bine, având ocazia să asiste la parade de costume, expoziţii de bostani şi de mâncare gătită de elevii participanţi. Au fost organizate în timpul liber şi câteva vizite la obiective turistice din municipiul Suceava (Cetatea de Scaun, Muzeul Satului Bucovinean) şi din oraşul Gura Humorului (Mănăstirea Voroneţ). Oaspeţii slovaci şi italieni s-au declarat plăcut impresionaţi de frumuseţea, istoria şi tradiţiile zonei Bucovina, dar şi de căldura şi ospitalitatea bucovinenilor.