Finele săptămânii trecute a adus la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava cea de-a doua ediţie a „Festivalului Toamnei”, o manifestare plină de culoare, gust şi veselie, care şi-a propus, la fel ca anul trecut, să celebreze anotimpul ce se apropie de sfârşit. Elevii colegiului, alături de diriginţii lor şi de profesorii coordonatori, au fost „provocaţi” să-şi manifeste talentul şi imaginaţia în cadrul celor şapte probe: desen, lanterne din bostani, decoraţiuni, gastronomie raw sau clasică, precum şi cele două probe pline de haz, prezentarea costumelor „eco” şi a celor de „Halloween”.
„S-a constatat că astfel de activităţi au un ecou puternic în rândul elevilor, dar în acelaşi timp mobilizează şi profesorii”, au transmis reprezentanţii unităţii. Proiectul a fost o manifestare interdisciplinară, reunind elemente din ecologie, limba engleză, industrie alimentară, precum şi cultura şi tradiţiile româneşti. Toate creaţiile elevilor au fost evaluate de un juriu stabilit la nivel de şcoală, format din şapte profesori, iar premianţii au primit diplome şi premii provenind din sponsorizări şi donaţii din partea profesorilor şcolii.
„A fost o seară magică, plină de veselie, eveniment de la care n-au lipsit muzica şi dansul pe ritmuri cântate de elevi talentaţi din cadrul liceului. Au fost cel puţin 140 de elevi şi 20 de profesori la care s-au adăugat invitaţii speciali, veniţi din Slovacia şi Italia, partenerii din proiectul de parteneriat strategic Erasmus Plus <CIL – Cooperative Interactive Learning>. Proiectul se adresează elevilor de la profilul turism şi alimentaţie şi a debutat cu prima activitate de învăţare la Suceava”, a mai arătat conducerea colegiului.
Directoarea liceului, prof. Tatiana Hladiuc, a felicitat atât elevii care s-au implicat activ în această manifestare, cât şi pe organizatorii festivalului, profesorii Carmen Doroftei, Narcisa Buhu, Monica Lepcaliuc, Melania Radu, Mihaela Darie şi Emilian Sahleanu, solicitându-le promisiunea ca festivalul să devină o tradiţie.