Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În friguroasa iarnă din 1945, mulţi suceveni aveau să-şi piardă viaţa departe de casă, iar osemintele lor nu au mai ajuns niciodată pe meleagurile natale. Unii au fost îngropaţi în cimitire de prin Slovacia sau alte ţări prin care a trecut Armata Română, dar despre alţii nu s-a mai ştiut niciodată nimic.
Au fost şi oameni mai norocoşi, printre care sergentul Petru Savin. Plecat din Plopeni, acesta a ajuns să lupte în Munţii Tatra din Slovacia, iar lunile petrecute acolo au fost expuse ritmat în ceea ce Petru Savin a numit sugestiv „Poezia Nenorocirilor”. Este jurnalul unei drame pe care nimeni nu o doreşte reînviată, un document eveniment cum puţine s-au păstrat, în care soldaţii români îşi exprimă frustrările, supărările, iar situaţiile critice prin care trec îi determină uneori să-şi blesteme zilele şi să-şi dorească să nu se fi născut. Este un mozaic al ultimelor luni de război, iar în numărul de astăzi vom prezenta parte din părerile sergentului Savin surprinse în decursul lunilor februarie şi martie 1945, spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial.
În material am păstrat scrierea exactă din jurnalul lui Petru Savin, chiar dacă uneori apar şi greşeli gramaticale, dar acestea pot fi puse pe seama condiţiilor total improprii în care a fost scris jurnalul.
„Să ajungem într-un sat să dorm o noapte dezbrăcat”
Jurnalul începe în luna februarie a anului 1945, dar sergentul Petru Savin şi camarazii săi aveau deja experienţa luptelor şi a peisajului din Slovacia, din Munţii Tatra. De aici şi prima descriere din jurnal: „Slovacia minunată, în veci să fii blestemată. Cu păduri şi munţi de piatră. Cu drumuri şi cu cărări cu tot cu locuitori. În veci să fii părăsită de nimeni călătorită. Să-ţi calce cărările numai lupii şi păsările”.
Condiţiile de pe front, extrem de critice în acea iarnă grea, fac parte din descrierile combatantului din Plopeni.
“Şi la tulpina unui brad două săptămâni am stat şi la un foc niam afumat. În ger sub cerul senin ca călătorul străin. Aşteptăm din noapte-n noapte să plecăm nainte poate. Să ajungem într-un sat să dorm o noapte dezbrăcat”, a însemnat Petru Savin.
„Cât e drumu'n lung de mare numai cai morţi sunt pe cale nu de altceva de foame!!”
După câteva săptămâni de stat în munţi fără prea mare activitate, lucrurile se schimbă brusc. Se va vedea însă că nu în bine pentru soldaţii români.
”La 21 Februare viniu'n ordin de schimbare. Aruncătorul demontat şi pe sănii aşezat sus pe munte să-l urcăm poziţie s'ocupăm. Au mers caii o poştă bună şi-au oprit că nu e glumă. Cum să urce betul cal?? Ăstai munte nu e deal. Hrăniţi cu crengi şi surcele nu mai au nicio putere. Cât e drumu'n lung de mare numai cai morţi sunt pe cale nu de altceva de foame!! Şi ce crezi că s'antâmplat ordin căpitanu a dat. Cum nia veni nouă în minte să urcăm tunul pe munte. Pe scări încet printre brazi că suntem toţi decoraţi. Pe nişte pari lam legat la spinare lam luat. Se mirau şi pionerii ce facem noi artelerii. Pionerii sunt în frunte fac mereu la scări pe munte. Pas cu pas scară cu scară, când se strică iar repară. Şi aşa cu greu şiamar am urcat tunul pe dial şi am întins un fir frate cinci kilometri jumate. Sus în culmia munţilor era post observator. Şi cât vezi cu ochii roată tot păduri şi munţi de piatră bate arteleria frate şi pe nemţi nui poate scoate. Stau în fundul văilor la tulpina brazilor. La coastă pe dâmburi mici tot în formă de arici. Ai noştri atacă'n vale ei deschid foc de pistoale ne face pierderi de-i jale”, este descrierea uneia din multele lupte date de români cu nemţii pentru cucerirea unor poziţii strategice.
„În zăpadă'n mormântaţi rămân mulţi deai noştri frate. Sus pe vârful munţilor pentru masa corbilor”
Din păcate, promisiunile deşarte şi minciunile nu au lipsit nici pe front, iar Petru Savin a simţit asta pe propria piele, fapt care i-a sporit frustrarea pe războiul pe care nu-l considera al său.
“Într-o zi la ora zece uitio comisie trece. A fost şi D-nu Colonel şi 5 căpitani cu el. Pe poziţie trecia şi la oameni le spunia băeţi, cu credinţă să luptaţi, la'ntâi mart veţi fi schimbaţi. Şi rabdă beţii soldaţi pe la focuri afumaţi. Şi aştiaptă cu bucurie luna lui Marte să vie. Şiaşa niau dus în eruare toată luna februare când era geru mai mare. Tot cu planuri de schimbare pe cuvinte de onoare în gropi de zăpadă stăm, apă din păraie bem. Pe vârfuri şi crengi de brad se trag răniţi 'nspre sat. Până jos la munte'n vale e numai un chin şi'o jale. Cei morţi nici pe jumătate de prin văi nui poate scoate stau sărmanii la răcoare şi acasă îi aştiaptă scrisoare. Căci nu mai zic nimică stau în munţii tatra mică. În zăpadă'n mormântaţi rămân mulţi deai noştri frate. Sus pe vârful munţilor pentru masa corbilor. Blestemat în veci să fie cinia iscălit hărtie armistiţiu s'ancheiat şi cu acte nia predat. Nia predat pe toţi la ruşi şi ne sfarmă ca pe nuci. Cotele cele mai nalte de români sunt atacate. Niciodată nui dreptate. Ofiţerii cu cojoace şi soldaţii aştiaptă pace. Ei beau rom mănâncă bine nou nu nia'junge pâne. Mâncaria pe pospăite să luptăm aşa'nainte. Noi stăm dio lună'n pădure şi alţii în sat stau bine şi nu ţine samă nimeni. Se numesc şi ei şi noi, că suntem toţi în război. Ei stau noaptia dezbrăcaţi la căldură şi distraţi. Şi să vezi la noi dreptate parcă-i chior acel ce'omparte sau la loterie'o dato cue-i cade a luato. Cei care au stat în sat tot pe ei iau decorat. Lasă sănătoşi s'o poarte Dumnezeu face dreptate. Că el este pentru toţi şii pedepseşte pe hoţi”, este necazul prin care trec sergentul şi camarazii săi.
„Viaţă viaţă blestemată de tiai termina odată”
Nenorocirile, viaţa de mizerie şi minciunile îi aduc pe soldaţi la stadiul de a-şi dori să nu se fi născut numai să nu treacă prin aceste momente. Aflaţi departe de casă şi de cei dragi, soldaţii români sunt martori la tragedii şi drame care se repetă cu mare frecvenţă. Mulţi dintre ei iau în calcul şi varianta că nu se vor mai întoarce acasă, iar ultimele dorinţe transmise camarazilor de front sunt acelea de a avea parte de o înmormântare creştinească.
“Doamne Tată ceresc Sfânt, uităte şi pe pământ cât de multe chinuri sunt. Adăţi şi de noi aminte, ne scoate din acest munte. Cine moare cel puţin să fie dus în cimitir, lângo biserică în sat să fie înmormântat ca'şai creştinului dat. Nu prin aceşti munţi lăsat în zăpadă îngropat să fie de corbi mâncat. Că e departe de sat, sus pe criasta munţilor cimitiru eroilor. Roşiori dia-i noştri toţi stau la rând sărmanii morţi. Că iau băgat tot în frunte ca pe vânători de munte. Şi au dat atacuri multe şi au murit mii şi sute. Luptară beţii soldaţi de şapte luni neschimbaţi. Hainele sunt sdrenţe toate arse rupte. Şi afumate stând la focuri zi şi noapte. Nu ştim pentru ce am luptat că nimic nuam câştigat. Nici promisiune dată pentru a noastră armată. Căci Hitler şi cu Stalin stau la masă şi biau vin. Nu ştiu ei deal nostru chin. Viaţă viaţă blestemată de tiai termina odată. Că m-am săturat de tine de trăit prin ţări străine, unde nu cunosc pe nimeni. Nuam părinţi fraţi nici surori nici primăvară cu flori. Că'n urgia'asta de ţară nu ştiu când se face vară Cred că-i ger şi la sfântu petru, că zăpada'i încă diun metru Şi noaptea cei cum vă spun am stat sub cerul senin pe lângă foc niam culcat un ger şiun vânt niau uscat. A doua zi am lucrat colibă din crengi de brad două zile'n ia am stat şi ceilalţi sau deplasat noi 10 inşi am rămas, în pădurea asta de brazi ici în fundul văilor în puştiul codrilor. Măicuţă ce mai crescut mare păcat ai făcut pe lume când mai născut. Mai bine mort mă năştiam diaceste chinuri scăpam. C-am avut parte pe lume numai de drumuri străine. Parcă am fost blestemat să nu mai trăesc în sat. Am lăsat satul şi casa Copilaşii şi Nevasta, fraţi surori Mama şi Tata şi am venit în munţii tatra unde nus flori şi verdiaţă viscol chin şi'amară viaţă. Pe acest munte pustiu ce căutăm nici eu nu ştiu. Încleşataţi cu nemţi'n luptă prin zăpadă moarte cruntă şi în loc de păsărele, câtă gloanţe şi ghiulele”, sunt cuvintele scrise de un om în cele mai grele momente ale vieţii sale.
“Pentru luna mart venită altă minciună sleită: de pe front orce armată până în paşti va fi schimbată”
Iar cum prima minciună cu schimbarea din munţi a celor care au luptat cu vitejie a căzut ca o lovitură de măciucă, veştile ulterioare au fost privite cu foarte mare scepticism, chiar neîncredere.
“Pentru luna mart venită altă minciună sleită: de pe front orce armată până în paşti va fi schimbată că vine armată turciască pe toţi să ne'n locuiască. Zice că vine şi Români să-i schimbe pe cei bătrâni. La nimeni nu-i vini a crede, toate sunt minciuni se vede. Ordinul adevărat va fi numai din cer dat pentru al nostru schimbat”, a consemnat sergentul Savin.
„Rămas nevastă vădană şi o fetiţă orfană”
Iar pe front tragediile vin în orice clipă. A trăit acest aspect şi Petru Savin, iar rugile sale legate de o mare sărbătoare religioasă i-au adus o mare supărare.
“Mâine de buna vestire să niaducă o mulţumire pace peste lumia toată că de mult e aşteptată. Vremia acuma e frumoasă dar inima în noi e arsă că nu suntem pe acasă. Iarba iară înverzeşte, lumia'ntriagă se topeşte războiul astăzi vorbeşte, oare când se isprăveşte?? Astăzi de buna vestire am avut mare mâhnire. Caşa Dumnezeu a vrut un prieten l-am perdut. Era la observator cu firul şi telefon, şi un proiectil de brand viaţa imediat ia curmat. În cap şi în spate lovit, fulgerător a murit. Rămas nevastă vădană şi o fetiţă orfană. Pe el l-am înmormântat în cimitir la Cociova'n sat peacest pământ blestemat ca să moară ia fost dat. Foarte mulţi diai noştri fraţi piaici sunt înmormântaţi”, şi-a plâns amarul Petru Savin.
