Trei fraţi, cu vârste între 13 şi 15 ani, alături de un văr, care recent a împlinit 18 ani, sunt cercetaţi penal sub acuzaţii extrem de grave, după ce judiciariştii rădăuţeni au probat că ei sunt autorii unor tâlhării înregistrate în ultima perioadă pe raza municipiului Rădăuţi. Mai precis, gruparea formată din cei trei fraţi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, şi vărul lor Petrică Băcilă, de 18 ani, toţi originari din cătunul Podvir – comuna Volovăţ, a tâlhărit, pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie, patru persoane cărora, prin agresiune, le-au furat telefoanele mobile şi banii care îi aveau asupra lor.
Din cercetările efectuate de lucrătorii de la Biroul Investigaţii Criminale din Poliţia municipiului Rădăuţi a rezultat că gruparea acţiona numai după lăsarea întunericului, pe străzi slab iluminate, iar victimele agresiunii erau alese din rândul persoanelor care circulau singure şi care păreau incapabile, din punct de vedere fizic, de a se apăra. În aceste condiţii, cei patru au agresat, în ultimele două luni, doi adolescenţi, o tânără şi un bărbat băut, care au fost deposedaţi prin violenţă de telefoanele mobile şi bani.
Dacă tânărul de 18 ani a fost reţinut, vineri seară, pentru 24 de ore pe bază de Ordonanţă şi apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, cei trei minori din grupare vor fi supuşi unei expertize psihiatrice medico-legale, expertiză care va stabili dacă la momentul comiterii infracţiunilor au avut sau nu discernământ. Gruparea de la Podvir este cercetată sub acuzaţiile de tâlhărie şi furt.