Desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local Suceava în consiliile de administraţie ale trei mari unităţi de învăţământ din municipiul reşedinţă de judeţ a fost un prilej bun pentru aleşii locali de a dovedi că se pot „dezbrăca de haina politică” şi pot lua decizii în interesul celor pe care îi reprezintă. Din păcate, un exemplu destul de rar.
Concret, ca urmare a unor modificări legislative, a fost necesară revocarea a doi consilieri locali din Consiliile de Administraţie ale Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară şi Școlii Postliceale Sanitare, în paralel cu desemnarea unui reprezentant în plus în CA la Colegiul Tehnic "A.I Cuza".
Reprezentanţii partidelor din Consiliul Local au venit cu propuneri de excludere a membrilor celorlalte partide, acolo unde legislaţia a limitat numărul de reprezentanţi.
Propunerea PNL a fost de retragere a consilierilor Cornel Grosar de la „Alimentar” şi a lui Tiberius Brădăţan de la „Postliceală”, iar la „Cuza”, unde este necesară suplimentarea unui post, a fost propus Mihai Flutur.
PSD a cerut retragerea consilierilor altor partide de la cele două unităţi de învăţământ menţionate, în speţă Daniel Ungurian, de la prima, iar pentru a doua, Constantin Munteanu (PMP) sau Adrian Arămescu (PNL).
În condiţiile în care Tiberius Brădăţan este singurul medic din CA al Școlii Postliceale Sanitare, după cum a remarcat Vasile Mocanu, Adrian Arămescu s-a autopropus la excludere.
„În tot mandatul meu am îndemnat la unitate şi la gândire limpede. Mă retrag, să dăm prioritate doctorului Brădăţan, care este în domeniu, este normal să fie omul potrivit la locul potrivit”, a spus Adrian Arămescu.
Tiberius Brădăţan i-a mulţumit pentru „gestul elegant pe care l-a făcut, prin care a demonstrat că putem gândi ca între oameni, nu politic” şi şi-a exprimat intenţia de a se implica mult în soluţionarea unor probleme de la această unitate de învăţământ.
Și în Consiliul de Administraţie al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară a rămas tot reprezentantul PSD, Cornel Grosar, implicarea sa în activităţile şcolare şi extraşcolare de acolo fiind apreciată inclusiv de membriI PNL, care i-au dat un vot favorabil.
În lipsa altor propuneri, Mihai Flutur este noul reprezentant al CL în CA la Colegiul Tehnic "A.I Cuza". Nici una din aceste funcţii nu este remunerată.