Elevii Şcolii Gimnaziale Ciocăneşti au sărbătorit vineri, 21 octombrie, „Ziua Educaţiei Nonformale” pe acordurile muzicii folk. Desfăşurată sub genericul ”Să dăm folk la şcoli”, activitatea organizată de Asociaţia Culturală Fair Play a fost una deosebită şi s-a bucurat de implicarea unor nume renumite ale acestui gen muzical: Andrei Păunescu, Vasile Mardare, Valentin Moldovan, Octavian Bud şi Ştefania Iacob. Elevii, după cum au precizat reprezentanţii şcolii din Ciocăneşti, au fost entuziasmaţi să-i aibă în mijlocul lor pe artişti şi să afle „povestea” folkului care pare să se adreseze în special sufletului, emoţionând şi creând o adevărată conexiune între cei aflaţi pe scenă şi cei din afara ei. Toţi cei prezenţi au simţit vibraţia muzicii, unii dintre elevi au reuşit să realizeze primul lor acord la chitară exprimându-şi apoi dorinţa de a învăţa mai mult. Întâlnirea din şcoală a fost doar „intro” pentru activitatea plină de emoţie şi energie de pe scena Casei de Cultură ”Florin Gheucă” Ciocăneşti, cea care i-a reunit atât pe elevii Şcolii Gimnaziale Ciocăneşti, cât şi pe cei ai Şcolii Gimnaziale ”Ştefan cel Mare”Cârlibaba şi pe cei ai Liceului Tehnologic ”Liviu Suhar” Iacobeni. „Mulţumim reprezentanţilor Consiliului Local Ciocăneşti pentru că au făcut posibilă această activitate şi acestor oameni minunaţi că ne-au fost alături şi că i-au implicat pe elevi într-o activitate care s-a vrut şi a reuşit să devină una care hrăneşte sufletul şi educă mintea”, este mesajul colectivului de cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti.