Mai multe locuinţe din judeţul Suceava au fost percheziţionate ieri în cadrul unei ample acţiuni organizate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Târgu Mureş. Acţiunea a cuprins în total 14 percheziţii domiciliare atât în Suceava, cât şi în Mureş şi a avut ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic internaţional de droguri de risc şi mare risc, efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie-octombrie 2016, grupul infracţional organizat format din 5 persoane, respectiv M.C., M.D., M.I., B.C.D. şi R.A.M., a introdus în ţară, din Italia, droguri de risc (haşiş şi canabis) şi droguri de mare risc (cocaină), pe care le-a vândut mai multor persoane din judeţele Mureş şi Suceava. De asemenea, în aceeaşi perioadă, aceleaşi persoane au vândut diverse cantităţi de substanţe cu efecte psihoactive denumite generic etnobotanice, mai multor persoane, inclusiv unor minori”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Potrivit aceleiaşi surse, la percheziţii s-au găsit cantităţi semnificative de canabis, haşiş şi cocaină.
În baza mandatelor emise de procurori, la sediul DIICOT Mureş urmau să ajungă ieri 20 de persoane în vederea audierilor.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Tg. Mureş şi BCCO Suceava, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale.
La percheziţiile de ieri au participat şi lucrători ai Brigăzii Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Tg. Mureş.