Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat ieri că instituţia pe care o conduce intenţionează să aloce fonduri, prin bugetul de anul viitor, pentru extinderea Aeroportului Internaţional „Ștefan cel Mare”. Gheorghe Flutur a precizat că în ultimele zile au fost făcute mai multe analize cu privire la bugetul Consiliului Judeţean pentru anul viitor şi pentru stabilirea unor priorităţi de finanţare, una dintre acestea fiind dezvoltarea aeroportului. Flutur a spus că pentru extinderea Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava, respectiv amenajarea unui nou terminal, se iau în calcul mai multe variante, una dintre acestea fiind şi folosirea unor clădiri ale Centrului Economic Bucovina Suceava. „Trebuie spus că am trimis deja o notificare Comisiei Europene pentru a primi aprobarea de a folosi o parte a Centrului Economic Bucovina Suceava şi de a le introduce ca segmente din acest viitor terminal”, a explicat şeful administraţiei judeţene. Gheorghe Flutur a spus că în condiţiile în care în ultimele luni s-a constatat o creştere semnificativă a numărului de pasageri de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare”, lucrările de extindere a acestuia sunt absolut necesare. Mai mult, preşedintele CJ Suceava a spus că pentru anul viitor se estimează că numărul de pasageri pe aeroportul sucevean va fi de circa 300.000. El a precizat că actuala aerogară nu ar putea să facă faţă unui număr aşa mare de pasageri. Flutur a spus că din acest motiv administraţia judeţeană ia în calcul inclusiv achiziţionarea unor terenuri în vederea extinderii aeroportului şi a parcării acestuia. „Noul Consiliu de Administraţie al aeroportului încearcă să găsească soluţii pentru extinderea acestuia, dar şi pentru a asigura transportul pasagerilor, o variantă fiind şi achiziţionarea unui autobuz sau a două”, a mai declarat Gheorghe Flutur.
Aeroportul Suceava a procesat peste 10.000 de pasageri în luna septembrie
Conducerea aeroportului sucevean anunţa recent că în luna septembrie a fost depăşită cifra de 10.000 de pasageri procesaţi. „Este prima dată în istoria Aeroportului <Ștefan cel Mare> în care am reuşit să depăşim cifra de 10.000 de pasageri procesaţi într-o singură lună. Nu este mult, dar e un început promiţător. Această cifră demonstrează că există potenţial de dezvoltare a aeroportului, că există potenţiali clienţi pentru companiile aeriene care operează din Suceava. Nu ne putem compara cu marile aeroporturi din ţară, dar în rândul aeroporturilor regionale eu spun că stăm destul de bine”, declara directorul Aeroportului "Ștefan cel Mare" Suceava, Ioan Măriuţa. El a mai spus că dacă în prima lună a acestui an au fost procesaţi 388 de pasageri, numărul acestora a crescut semnificativ după introducerea curselor zilnice ale companiei Tarom, dar şi a curselor internaţionale operate de Wizz Air către Londra şi Milano, dar şi a zborului charter către Antalya. Directorul aeroportului a arătat că în luna iunie a.c. au fost puţin peste 2.000 de pasageri, numărul acestora crescând la 9.658 în august şi la peste 10.000 în septembrie.
(21 oct 2016, 13:42:59
Dar acum ca avem aeroport la Suceava o prioritate ar fi sa fie CURSA DE AUTOBUZ SAU MICROBUZ SPRE AEROPORTUL SUCEAVA CAT MAI REPEDE si POPULARIZAREA CURSELOR ca multa lume nu stie de cursele astea si pleaca tot de ls Bucuresti sau Cluj ori Bacau ori Iasi.Deasemenea sa se negocieze cat mai repede curse spre destinatiile mai sus amintite dar si spre alte aeroporturi mai mici din diverse coltzuri ale tarilor unde sunt romani plecati la munca sau la studii.