Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce şoferul unui autoturism marca Opel nu a mai putut controla maşina şi a intrat pe contrasens. Într-o primă fază, Opelul a lovit un Audi, căruia „i-a raşchetat” partea stângă, iar mai apoi a intrat direct într-un autoturism marca Volkswagen.
Din primele date, accidentul s-a produs deoarece şoferul circula cu viteză prea mare şi nu avea nici pneuri foarte bune, iar din cauza ploii care cade de marţi dimineaţă nu a mai putut controla autovehiculul.
Tânărul care a provocat accidentul a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral minor, plagă contuză frontală, în timp ce şoferiţa de la volanul autoturismului marca VW a fost diagnosticată cu contuzie de piramidă nazală şi contuzie toracică, iar o a treia persoană nu a avut nevoie de transport la spital.
Ca urmare a impactului dintre maşini produs în zona Hotelului Imperium, circulaţia pe drumul european 85 a fost serios afectată. S-a circulat alternativ cu ajutorul poliţiştilor de la Rutieră, dar chiar şi aşa cozile de maşini au atins kilometri întregi, în special dinspre Fălticeni spre Suceava.
Tot ieri, şi aproximativ la aceeaşi oră cu accidentul de la ieşirea din municipiul Suceava, în pasul Tihuţa s-a înregistrat un alt eveniment rutier.
Un autoturism s-a răsturnat într-o râpă de doi metri, dar cele două persoane care se aflau în maşină au ieşit fără nici o leziune şi au refuzat transportul la spital.
Un al treilea accident a avut loc aseară, în pădurea de la Ilişeşti, după ce un Logan a derapat şi s-a răsucit şi apoi a ajuns pe contrasens şi a lovit o autoutilitară. Din accident au rezultat trei răniţi, dar din primele date se pare că starea lor nu este gravă.