Conducerea magazinului Kaufland încearcă să impună un regulament de funcţionare a parcării, cu un termen de staţionare limitat la 2 ore. Pentru managerii magazinului problema ocupării locurilor de parcare de cei care nu sunt clienţi este una veche, iar solicitările anterioare, transmise către Primăria municipiului Suceava, de montare a unor bariere pentru acces, nu au fost acceptate. Agenţii de pază angajaţi de cei de la Kaufland stau în parcare şi pun avertismente pe parbrizul autoturismelor care staţionează mai mult de două ore. Mai mulţi suceveni s-au arătat deranjaţi de faptul că agenţii de pază practic îi pândesc atunci când coboară din maşini, iar dacă nu se îndreaptă spre intrarea în Kaufland, ci spre Piaţa Mică, de exemplu, sunt abordaţi agasant.
Blocarea roţilor şi taxă de 100 de lei pentru deblocare
În regulamentul de funcţionare, sucevenii sunt avertizaţi inclusiv că autoturismelor parcate neregulamentar, mai mult de două ore, li se vor bloca roţile.
„Taxa pentru deblocarea autovehiculului care staţionează în parcare în afara perioadei de efectuare a cumpărăturilor ca şi în celelalte situaţii non-contractuale este de 100 de lei”, se arată în regulamentul afişat în parcare.
Deocamdată şoferii sunt rugaţi să nu parcheze
Interesant este că în avertismentele puse pe maşini tonul este unul mai îndulcit şi nu se face referire la vreo posibilitate de amendă. Se apelează doar la înţelegerea şoferilor.
„În interesul clienţilor noştri, firma noastră nu poate asigura locuri de parcare pentru un interval de timp mai lung decât cel în care clienţii noştri îşi efectuează cumpărăturile. Pe viitor, vă rugăm să parcaţi autoturismul pe locurile de parcare ale firmei noastre numai pe perioada în care vă efectuaţi cumpărăturile în magazinul Kaufland”, este o parte din avertismentul pus pe una dintre maşini, joi, 6 octombrie.
Scandalul transformat în dosar penal cu blocarea roţilor la Iulius Mall
Deşi cei de la Kaufland sunt de înţeles cu privire la faptul că încearcă să facă ordine în parcare şi să-şi deservească doar clienţii, problema apare la acele avertismente de blocare a roţilor şi de amendare a şoferilor. Poliţiştii rutieri nu au încă vreo sesizare de la cineva care să fi fost amendat ori să-şi fi găsit roţile maşinii blocate la Kaufland, însă dacă acest lucru se va întâmpla există riscul deschiderii unor dosare penale.
Anul trecut, şi cei de la Iulius Mall Suceava au încercat să impună un astfel de regulament şi au trecut, prin agenţii unei firme de pază, la blocarea roţilor. Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru infracţiunea de abuz în serviciu. În dosar au fost audiate sau urmează să fie audiate în jur de 400 de posibile părţi vătămate. Concret, anchetatorii susţin că măsura a fost abuzivă, în sensul că regulamentul intern nu putea fi pus în aplicare la o astfel de parcare, este drept privată, însă deschisă circulaţiei publice şi prin urmare supusă regulilor de pe drumurile publice.
În interiorul parcării deschise circulaţiei publice sunt aplicabile regulile de circulaţie instituite de OUG nr. 195/2002R, privind circulaţia pe drumurile publice, iar potrivit acestui act normativ sancţiunile contravenţionale aplicabile pentru oprirea/staţionarea neregulamentară sunt două-trei puncte amendă, respectiv patru-cinci puncte amendă, şi două, respectiv trei puncte de penalizare.
Există în actul normativ şi sancţiunea contravenţională complementară a imobilizării vehiculului, însă aceasta se aplică doar de poliţistul rutier, şi nu de agentul de pază. În plus, amenda se dă pentru parcare sau staţionare neregulamentară, ceea ce nu este tot una cu staţionarea regulamentară, dar mai mult de un număr de ore.
Este drept că dosarul penal nu a ajuns încă în instanţă, iar reprezentanţii marilor centre comerciale au alt punct de vedere. Totuşi, după deschiderea dosarului penal, cei de la Iulius Mall Suceava nu au mai pus în aplicare regulamentul.
( 8 oct 2016, 11:32:58