Un accident grav petrecut marţi seara pe un drum din afara oraşului Rădăuţi a dus la rănirea unei fete de 15 ani şi i-a pus în alertă pe poliţişti, după ce şoferul care a provocat accidentul a fugit de la faţa locului.
Accidentul s-a produs pe DJ 209K, în jurul orei 20.30, când şoferul unui autoturism BMW 320D a pierdut controlul într-o curbă spre dreapta asupra direcţiei de mers din cauza vitezei excesive, iar maşina a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat pe un teren agricol. În urma impactului, o fată de 15 ani, aflată pe scaunul din dreapta faţă, a fost rănită. Aceasta are avea nevoie de 8-10 zile de îngrijiri medicale.
După producerea accidentului şoferul a părăsit locul impactului şi s-a făcut nevăzut. În urma căutărilor întreprinse de poliţişti şi a investigaţiilor făcute a fost identificat în cele din urmă şi cel aflat la volan, Valentin A., de 19 ani, din Rădăuţi, care a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Efectuându-se verificări în baza de date a poliţiei, a rezultat faptul că tânărul aflat la volan nu posedă permis de conducere.
Pe numele său fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţiei.