Un şofer în vârstă de 19 ani, care s-a urcat beat la volan, a provocat un accident rutier după ce a scăpat volanul de sub control, iar maşina a intrat în coliziune cu un gard din beton. În urma accidentului, petrecut miercuri dimineaţă, pe raza comunei Gălăneşti, alţi doi tineri din maşină au fost răniţi, în timp ce tânărul şofer a plecat de la faţa locului, fugind acasă. Tânărul avea să revină la faţa locului împreună cu părinţii săi.
Din ancheta derulată de poliţişti rezultă că miercuri, în jurul orei 4.30, pe DJ 178F, în comuna Gălăneşti, Cătălin Mitric, în vârstă de 19 ani, din Frătăuţii Vechi, aflat la volanul unui VW Golf, a intrat cu viteză excesivă într-o curbă la stânga, cauză din care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, intrând în coliziune cu un gard din beton.
Doi tineri, unul de 18 ani şi unul de 17 ani, pasageri în maşină, au fost răniţi în urma accidentului.
Şoferul a revenit când poliţiştii erau deja la locul accidentului. El a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,55 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au mai constatat că un alt tânăr a mutat autoturismul implicat în accident, pentru a debloca drumul, până la sosirea echipajului de poliţie, ceea ce înseamnă încă un dosar penal.
Poliţiştii au deschis dosare penale pentru comiterea a nu mai puţin de patru infracţiuni: vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi modificarea locului accidentului fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.