Incident mai puţin obişnuit în municipiul Suceava, marţi seara, când unei tinere de 18 ani i-a fost furat portofelul cu bani din mână, în timp ce vorbea la telefon pe stradă. Totul s-a petrecut într-un timp foarte scurt, în jurul orei 19.00, după ce tânăra şi-a făcut cumpărăturile la magazinul Dani Cip din cartierul Zamca. După ce a ieşit de la cumpărături şi se deplasa pe strada Ion Neculce, fata a fost depăşită de un tânăr necunoscut, care a aşteptat-o la intersecţia cu strada Stejarului. În acel loc, profitând de faptul că tânăra vorbea la telefonul mobil, i-a smuls acesteia portofelul din mână, după care a dispărut între blocuri.
Tânăra le-a declarat poliţiştilor în timpul anchetei că, fiind surprinsă de cele întâmplate, nu a avut nici o reacţie de a i se opune autorului sau de a încerca să-l prindă.În portofel se aflau suma de 700 de lei, cartea de identitate şi mai multe carduri bancare. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.