Locuitorii municipiului Suceava ar putea avea în curând o nouă opţiune de plată a cheltuielilor la întreţinere în afară de cea clasică, la ghişeu, şi anume direct în contul asociaţiilor de proprietari. Viceprimarul municipiului Suceava Marian Andronache a declarat că această modalitate de plată a fost cerută de tot mai mulţi cetăţeni, inclusiv de suceveni plecaţi la muncă în străinătate. ”Mulţi proprietari îşi doresc să achite cheltuielile la asociaţie direct în contul bancar, însă unele asociaţii nu vor să pună la dispoziţie contul IBAN motivând că au conturile blocate de distribuitorul de energie termică. Pe noi, ca primărie, nu ne interesează aceste lucruri. Noi urmărim să simplificăm modalităţile de plată şi să uşurăm cât putem sarcina proprietarilor. Mai mult, suceveni din străinătate doresc să achite întreţinerea pentru cei rămaşi acasă direct în cont bancar sau prin internet banking. Voi trimite adrese la asociaţii prin care le voi cere în mod ferm să afişeze la sediile lor conturile IBAN pentru ca cei care vor să achite întreţinerea direct în cont să o poată face”, a declarat Andronache.
El a mai spus că va cere asociaţiilor de proprietari să trimită lunar primăriei listele cu sumele pe care oamenii le au de achitat în contul întreţinerii. ”Foarte multe sesizări de le cetăţeni se referă la modalitatea de calcul al cheltuielilor la utilităţi, al penalităţilor. De aceea vrem să primim şi noi listele de cheltuieli pentru a putea răspunde prompt cetăţenilor”, a spus Andronache.