La Biblioteca Bucovinei ,,I.G. Sbiera” Suceava va fi lansată vineri, 7 octombrie, de la ora 11:00, ediţia a III-a a programului de pregătire „Opening Opportunities”, un proiect educaţional de încurajare a carierelor în computer science pentru elevii de liceu, creat de Asociaţia Techsoup România, în cadrul programului global Microsoft YouthSpark, în parteneriat cu Microsoft România şi Asociaţia Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Programul se desfăşoară simultan, în perioada septembrie 2016 – februarie 2017, în următoarele localităţi: Bucureşti, Suceava, Vaslui, Focşani, Oneşti, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Iaşi, Lugoj şi Bârlad. La Suceava, proiectul se desfăşoară prin implicarea directă a Bibliotecii Bucovinei ,,I.G. Sbiera”.
Proiectul îşi propune un focus special către elevii cu rezultate bune la învăţătură, care provin din medii sau situaţii sociale dezavantajate
Prin intermediul acestui proiect, elevii de liceu au ocazia să discute şi să lucreze în grupuri de mentorat online timp de 4 luni cu profesionişti IT şi să dezvolte produse şi aplicaţii software sau proiecte tehnice în grup. Proiectul îşi propune un focus special către elevii cu rezultate bune la învăţătură sau/şi care provin din medii sau situaţii sociale dezavantajate. Elevii vor avea ocazia să afle de la angajaţi voluntari Microsoft România ce înseamnă o carieră în IT, care sunt cerinţele, paşii, cât de tehnic poţi fi, ce abilităţi şi trasee de carieră pot fi cultivate ca să ajungi în această industrie.
La Biblioteca Bucovinei ,,I.G. Sbiera” Suceava, în cadrul evenimentului de lansare şi de selecţie, sunt aşteptaţi aproximativ 120 de liceeni şi profesori, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor implicate în proiect. De asemenea, vor fi prezenţi cel puţin trei mentori Microsoft. Mentorii vor povesti despre experienţa lor de carieră, vor răspunde întrebărilor elevilor despre trasee academice şi de carieră în IT, se vor prezenta proiectul şi cerinţele pentru a aplica.
După eveniment, elevii vor fi invitaţi să aplice în grupurile de mentorat create şi coordonate de profesioniştii Microsoft pe platforma www.openingopportunities.ro şi îşi vor selecta mentorii. Pentru a putea fi mentori în program, profesioniştii Microsoft au primit un training în instrumente de mentorat de la specialişti în educaţie cu experienţă şi sunt permanent coordonaţi de oameni cu experienţă în proiecte educaţionale. În lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie se vor forma echipele de elevi, se vor alege proiectele la care vor lucra şi vor începe lucrul efectiv la aplicaţii/proiecte. În februarie, echipele vor intra într-o competiţie cu proiectele la care au lucrat, iar cele mai bune proiecte vor fi premiate. Pe parcursul acestor luni, elevii vor căpăta cunoştinţe atât de programare, cât şi de vânzare, project management, prezentare etc.
Grupul ţintă este format din elevi din clasele a IX-a – a XI-a
Grupul ţintă al ediţiei 2016, la nivelul municipiului Suceava, este format din elevi din clasele a IX-a – a XI-a, de la profilul matematică-informatică de la următoarele instituţii de învăţământ: Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare”, Colegiul Naţional ,,Petru Rareş”, Colegiul Naţional de Informatică ,,Spiru Haret”, Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu”, Colegiul Economic ,,Dimitrie Cantemir”. Primele două ediţii Opening Opportunities au implicat peste 4.700 de elevi, 18 biblioteci judeţene şi municipale, peste 50 de licee şi peste 70 de mentori Microsoft România care au susţinut circa 500 de sesiuni de mentorat. Opening Opportunities a fost premiat cu Premiul pentru cel mai bun proiect CSR al unei companii mari la Gala Oameni pentru Oameni 2015 şi Proiectul Anului în Voluntariat Corporatist la Gala Naţională a Voluntariatului 2015.