Unul dintre numele cele mai vehiculate pentru a prelua funcţia de copreşedinte al PNL la nivel naţional a fost, zilele acestea, cel al liderului PNL Suceava şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Funcţia de copreşedinte al PNL, din partea fostului PDL, a rămas vacantă după demisia lui Vasile Blaga. Acesta a renunţat atât la funcţia de copreşedinte al PNL, cât şi la cea de şef al campaniei pentru alegerile parlamentare, după ce a fost plasat sub control judiciar.
Surse liberale citate de presa naţională au afirmat că în condiţiile în care fostul PDL urmează să numească un nou copreşedinte al PNL, Vasile Blaga şi-ar fi dorit ca locul său, inclusiv ca şef de campanie, să fie preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi lider al liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur. Numele acestuia a fost printre cele mai vehiculate, în condiţiile în care aceleaşi surse liberale afirmau că în locul lui Vasile Blaga ar fi urmat să fie numit unul dintre prim-vicepreşedinţii fostului PDL, Gheorghe Flutur deţinând această funcţie. În ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Flutur, surse din rândul liberalilor suceveni ne-au declarat că preşedintele PNL Suceava a fost solicitat de mai mulţi lideri naţionali ai PNL să preia atribuţiile lui Vasile Blaga. Cu toate acestea, se pare că în cele din urmă Gheorghe Flutur a refuzat toate aceste propuneri. El şi-ar fi justificat decizia precizând că vrea să se concentreze mai mult pe activitatea la Consiliul Judeţean Suceava, dar şi pe campania judeţeană a PNL pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016.
Secretarul executiv al PNL, Cristina Trăilă, a confirmat în cursul zilei de ieri că noul copreşedinte al partidului, alături de Alina Gorghiu, va fi desemnat din rândul prim-vicepreşedinţilor din fostul PDL. Cristina Trăilă a mai anunţat că în cursul zilei de astăzi, la ora 15:00, va avea loc o şedinţă în care se va face propunerea cu privire la viitorul copreşedinte al PNL, şedinţă care va fi urmată, la ora 18:00, de o întâlnire a Biroului Politic Naţional al PNL în cadrul căreia ar urma să fie confirmată această propunere. Din informaţiile pe care le avem, Gheorghe Flutur nu va participa la cele două şedinţe de astăzi. Asta cu atât mai mult cu cât astăzi şi mâine, în Suceava are loc ediţia de anul acesta a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”, Gheorghe Flutur urmând să se întâlnească cu delegaţii importante din Cernăuţi, Ucraina, dar şi din Italia.
În condiţiile în care Gheorghe Flutur a refuzat funcţia de copreşedinte al PNL, surse liberale afirmă că Vasile Blaga susţine ca acest post să fie preluat de Adriana Săftoiu.
( 1 oct 2016, 15:56:42