Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu a iniţiat un proiect de lege prin care, dacă ar fi adoptat, salariaţii din administraţia publică locală ar urma să ia salarii majorate începând cu ultima lună a acestui an. Ovidiu Donţu propune completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2006, în sensul introducerii unei majorări salariale de 30% pentru personalul din administraţia publică locală, precum şi acordarea de tichete de masă. Senatorul PSD de Suceava a precizat că a iniţiat această propunere legislativă luând în considerare faptul că în ultima perioadă de timp, funcţionarii publici şi salariaţii din administraţia publică locală nu au beneficiat de creşteri salariale cum s-a întâmplat în alte domenii la fel de importante pentru populaţie, cum ar fi în sănătate sau educaţie. Ovidiu Donţu a arătat că ultima creştere salarială considerabilă a fost în anul 2015, însă şi atunci trebuiau îndeplinite anumite condiţii. Donţu a explicat că în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului din anul 2015, prin care s-au majorat aceste salarii, se preciza că autorităţile administraţiei publice locale pot stabili o creştere salarială pentru personalul angajat în instituţiile publice locale de până la 12% dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului, încadrarea cheltuielilor de personal în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale. El a mai adăugat că în aceeaşi ordonanţă se preciza că în aplicarea prevederilor amintite anterior, autorităţile administraţiei locale pot stabili creşteri salariale diferenţiate pe categorii de personal, în funcţie de condiţiile specifice.
Ovidiu Donţu a declarat că o majorare a acestor salarii este absolut necesară având în vedere că în administraţia publică locală este un deficit de personal de 20%, şi care se măreşte, aşa cum a anunţat şi vicepremierul şi ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Vasile Dâncu.
Donţu a amintit că recent a avut loc şi o grevă generală în aproape toate primăriile şi consiliile judeţene din ţară, peste 30.000 de funcţionari încetând lucrul, spre „disperarea celor care au avut treabă la ghişee”. „Până la urmă, cel care va avea de suferit, în absenţa unor astfel de reglementări, va fi tot cetăţeanul, aflat de o parte sau de alta a peretelui ghişeului”, a încheiat Ovidiu Donţu.