Triajul epidemiologic coordonat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a fost efectuat la începutul anului şcolar 2016-2017 în 436 de unităţi de învăţământ din judeţ, dintre care 146 de unităţi de învăţământ din mediul urban şi 290 din mediul rural.
Directorul executiv al DSP, Andrei Ianovici, informează că acţiunea s-a desfăşurat corespunzător în toate unităţile din oraşe, unde există reţea de medicină şcolară, deficienţe înregistrându-se doar în mediul rural.
Potrivit lui Ianovici, au fost controlaţi 76.500 de copii şi au fost depistate 673 de cazuri cu diverse afecţiuni respiratorii, infecţioase sau parazitare.
Ca în fiecare an, au predominat anginele - 263 de cazuri şi afecţiunile parazitare, fiind depistate 230 de cazuri de pediculoză (păduchi), egal repartizate în mediul urban şi rural, respectiv 11 cazuri de scabie (râie).
După aplicarea măsurilor recomandate şi verificarea copiilor, au rămas în evidenţă 40 de cazuri de infestare.
Directorul executiv al DSP Suceava precizează că instituţia nu mai poate asigura din acest an distribuţia de substanţe antiparazitare, acestea trebuind să fie achiziţionate fie de părinţi, fie de primăriile care au în subordine administrativă şcolile.