Misterul câinilor comunitari nou-apăruţi pe străzile municipiului Suceava a fost elucidat şi de data aceasta sunt probe clare, nu speculaţii, că au fost aduşi din altă parte. Verificările efectuate de Primăria Suceava şi Direcţia Sanitar Veterinară arată că animalele au fost aduse de la Ilişeşti, unde au fost ţinute într-un grajd de bovine dezafectat, de Asociaţia Bruno Pet. În oraş au fost cazate într-un adăpost construit ilegal de aceeaşi asociaţie, în lunca Sucevei, de unde pleacă nestingherite în drumeţii pe străzi din toate cartierele.
Conform documentelor pe care le avem, în data de 23 august a.c., un poliţist local a descoperit adăpostul construit fără autorizaţie de Asociaţia Bruno Pet pe strada Energeticianului, peste drum de cel al Primăriei Suceava. ”Acest adăpost constă dintr-o împrejmuire din stâlpi metalici cu plasă de sârmă, cu dimensiunile de aproximativ 53x13 m, şi un padoc din lemn cu dimensiunile de aproximativ 13x4 m, placat cu plăci OSB pe trei laturi”, a scris poliţistul în procesul verbal de constatare a contravenţiei. Măsurile dispuse de acesta pentru reprezentanta asociaţiei, Eugenia Ieş, au fost sistarea lucrărilor de construire, plata unei amenzi de 5.000 de lei, desfiinţarea amenajărilor executate fără autorizaţie de construire şi readucerea terenului la starea iniţială.
Poliţistul menţionează că Eugenia Ieş nu a fost de faţă la întocmirea procesului verbal. Trei zile mai târziu, primăria a solicitat informaţii despre adăpostul improvizat de la DSV, Garda de Mediu şi Apele Române, deoarece amplasamentul este pe malul râului Suceava.
În adresa către DSV, primăria face referire la ”apariţia în ultima perioadă a unui număr mare de câini fără stăpân care nu erau în evidenţele primăriei ca fiind înregistraţi în adăpost, adoptaţi, revendicaţi sau pe domeniul public” şi solicită să i se comunice dacă adăpostul este autorizat de DSV, evidenţa câinilor pe care i-a avut asociaţia Bruno Pet la Ilişeşti şi identificarea după microcip a câinilor din adăpostul construit de asociaţia respectivă în Suceava.
12 din cei 54 de câini cu care este înregistrată Eugenia Ieş au fost identificaţi după microcip în adăpostul ilegal din Suceava
Către Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, administraţia locală a comunicat că Asociaţia Bruno Pet ”a început amenajarea neautorizată a unei căi de acces cu tub de colectare şi balast în albia pârâului din zonă, existând posibilitatea colmatării, ceea ce ar duce la acumulări şi deversări de apă în zonă”, iar la Garda de Mediu sesizează că există suspiciuni rezonabile că asociaţia aduce câini din alte localităţi, pe care îi lasă în libertate sau îi scapă în oraş. De asemenea, menţionează primăria, administraţia locală nu are posibilitatea de a desfiinţa adăpostul pe cale administrativă deoarece se află pe un teren care este proprietatea asociaţiei.
În data de 16 septembrie a.c., DVS răspunde că, a doua zi după ce a Bruno Pet a fost amendată de poliţia locală, a solicitat un aviz de principiu pentru funcţionarea adăpostului – imposibil, conform legii, de acordat. Autorizaţie de funcţionare de asemenea nu poate primi deoarece adăpostul nu are autorizaţie de construire şi nici dotările necesare.
O echipă de inspectori veterinari care a controlat adăpostul provizoriu în data de 13 septembrie a constatat că aici ”sunt 60 de câini aduşi de la locaţia din Ilişeşti, unde a funcţionat anterior Asociaţia Bruno Pet. Câinii erau identificaţi, aveau carnete de sănătate şi au fost vaccinaţi antirabic în 2015”. Preşedintele asociaţiei a fost sancţionat contravenţional pentru că nu a vaccinat câinii antirabic şi în 2016.
La începutul acestei săptămâni, luni, 26 septembrie, DSV trimite o nouă adresă Primăriei Suceava, prin care informează că adăpostul Asociaţiei de Protecţie a Animalelor Bruno Pet nu este autorizat pentru că nu îndeplineşte condiţiile sanitar-veterinare prevăzute de lege, că Eugenia Ieş, reprezentanta asociaţiei, ”deţine un număr de 54 de câini, conform Registrului de Inventar prezentat în momentul controlului şi a verificărilor efectuate în registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS)”, iar ”adăpostul (grajdul de bovine dezafectat) de la Ilişeşti, unde au fost cazaţi câinii, nu a fost şi nu este înregistrat sanitar-veterinar”. ”Din verificările efectuate la faţa locului s-a constatat că un număr de 12 câini selectaţi aleatoriu din adăpostul amenajat în lunca Sucevei se regăsesc în RECS, fiind înregistraţi pe numele proprietarei, pe adresa sa din municipiul Suceava”, mai precizează inspectorii veterinari.
Prin urmare, prin verificarea microcipurilor veterinarii au identificat imediat animalele şi le-au descoperit traseul de la Ilişeşti la Suceava, dar rezolvarea situaţiei este extrem de greoaie, din punct de vedere birocratic.
Harşovschi: ”Nu putem accepta un adăpost clandestin!”
Viceprimarul de Suceava, Lucian Harşovschi, ne-a declarat că Eugenia Ieş a contestat în instanţă amenda dată de Poliţia Locală, iar ieri a dat-o primăria în judecată pentru că a refuzat să demoleze adăpostul ridicat ilegal în Suceava.
”Noi strângem de pe străzi 150 de câini lunar. Am încurajat adopţiile, în adăpostul nostru mai sunt 570 de câini, care trăiesc în condiţii decente. Facem atâtea eforturi să ţinem situaţia sub control şi dintr-o dată ne trezim cu câini din alte părţi. Nu putem accepta aşa ceva şi cu atât mai puţin un adăpost clandestin”, a declarat Harşovschi. Acesta s-a referit şi la ostilitatea şi, nu de puţine ori, agresivitatea cu care sunt trataţi hingherii de către militanţii pentru dreptul maidanezilor de a trăi pe străzi. ”Hingherii sunt înjuraţi, agresaţi verbal şi uneori şi fizic. Sunt persoane de pe la blocuri care aruncă în ei cu borcane, cu legume, cu ce le cade în mână prin casă. Acesta nu este un comportament acceptabil”, a mai spus viceprimarul de Suceava.
Reamintim că numai la Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au ajuns, în perioada 1 ianuarie - 25 septembrie a.c., 537 de oameni muşcaţi de câini, dintre care 142 de copii. Tratamentul specific fără ser antirabic costă 307,29 de lei/pacient şi tratamentul complet (vaccin antirabic, vaccin antitetanic şi ser antirabic) – 565,95 de lei/pacient. La acestea se adaugă şi costurile de consultaţie în UPU şi la Boli infecţioase, toaleta plăgii, sutură, dacă este cazul, şi uneori zile de spitalizare, mai ales în cazul copiilor şi/sau al muşcăturilor multiple. Cei care nu sunt internaţi trebuie să urmeze schema de vaccinare, cu administrare în zilele 0-3-7-14-28.
(28 sep 2016, 22:49:06